Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a exclus, vineri, o candidatură a sa pentru un post de comisar european, precizând că a purtat discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema propunerii României la Comisia Europeană şi i-a cerut acestuia să aibă o abordare comună în privinţa portofoliului pe care ţara noastră îl va obţine în urma negocierilor care se vor purta la Bruxelles.
"Am văzut şi eu că a apărut în spaţiul public această informaţie. Nu, categoric nu, nici nu aş avea cum. Gândiţi-vă că, deja, pe 17 (iulie - n.r.) se dă vot pentru Comisia Europeană, asta înseamnă că, dacă votul va fi pozitiv, în august trebuie să vin cu o propunere pentru comisar, va trebui să negociem în primul rând portofoliul şi pe urmă să venim cu o propunere. Nu aş avea cum să candidez, sunt premierul României, nu-mi pot lăsa colegii să plec comisar european şi, în acelaşi timp, sunt preşedintele partidului şi sunt un om responsabil. Este exclus acest lucru", a declarat Dăncilă, într-o conferinţă de presă susţinută la Brăila, întrebată dacă ia în calcul postul de comisar european care-i va reveni României.
Ea a subliniat că este important ca persoana care va fi propusă din partea României pentru o funcţie de comisar european să cunoască modul de lucru de la Bruxelles şi să folosească negocierile pe care le va purta în interesul ţării.
"Ne vom lupta până în ultima clipă pentru a obţine un portofoliu important pentru România. Am avut deja discuţii la Bruxelles legate de acest lucru, dar putem continua discuţiile după ce va fi votat preşedintele Comisiei Europene, pentru că negocierea se face cu preşedintele Comisiei Europene şi, cum acesta va fi votat pe data 17 (iulie - n.r.) la Strasbourg, până atunci nu putem decât să discutăm, să discut cu omologii mei, astfel încât să ne susţină pentru un portofoliu. Important este altceva: am avut două portofolii foarte importante pentru România, Agricultură şi dezvoltare rurală şi Politici regionale, portofoliile care au alocate cele mai mari fonduri europene. Trebuie să fim atenţi şi pe cine trimitem la Bruxelles, pentru că este adevărat că trebuie să aibă o abordare imparţială, dar, totuşi, este din România şi trebuie să facă mai multe lucruri pentru România. Din păcate, nu am văzut până acum foarte mult cum au ajutat România comisarii pe care noi i-am trimis la Bruxelles. Este important să fie o persoană care să cunoască modul de lucru de la Bruxelles, să ştie că acolo negocierea este foarte importantă şi să folosească această negociere în interesul României", a susţinut Viorica Dăncilă.
Premierul a precizat că a discutat şi cu preşedintele Klaus Iohannis referitor la propunerea de comisar european.
"Da, am discutat cu preşedintele României referitor la propunerea de comisar şi l-am rugat pe domnul preşedinte să avem o abordare comună în ceea ce priveşte portofoliul. (...) Am discutat despre acest lucru şi, având în vedere că domnul preşedinte reprezintă România la Consiliul European, trebuie ca această susţinere să o facă şi în Consiliul European, iar eu să vorbesc cu preşedintele Comisiei Europene", a completat Dăncilă.
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, alături de preşedintele executiv al partidului, Eugen Teodorovici, şi secretarul general Mihai Fifor, a participat la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al Organizaţiei PSD Brăila.