Viorica Dăncilă a declarat, joi, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată, că au fost şi social-democraţi care au trădat, după ce Ponta le-a făcut promisiuni deșarte.
„Cei care au trădat cred că au trădat pentru că Pro România le-a promis că o să îi ducă la guvernare”, susține Viorica Dăncilă.
Potrivit ei, Victor Ponta le-a promis că o să intre la guvernare și vor primi posturi de miniștri și secretar de stat.
„După consultările de la Cotroceni cei care au primit aceste promisiuni vor vedea că s-au înșelat”, adaugă Viorica Dăncilă.
Aceasta susține că niciodată președintele Klaus Iohannis nu va desemna un premier dintr-o alianță PSD-Pro România-ALDE.
„Ponta își dorește să distrugă Partidul Social Democrat. Urăște acest partid, pentru că nu l-a acceptat alături după europarlamentare când a vrut să i se alăture”, acuză liderul PSD.
Citiți și: