Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă a convocat Guvernul. Decizie de ultimă oră, după ce Iohannis a respins miniștrii

Viorica Dăncilă a convocat Guvernul. Decizie de ultimă oră, după ce Iohannis a respins miniștrii

2 minute de citit Publicat la 16:28 08 Sep 2019 Modificat la 16:28 08 Sep 2019

Viorica Dăncilă a făcut o primă mutare, după ce Klaus Iohannis a respins miniștrii propuși. 

Premierul a convocat o ședință de guvern, deși spunea că nu se poate deoarece președintele Klaus Iohannis nu a semnat decretele.

Ședința va avea loc luni, la ora 16.00. În cadrul ședinței vor fi aprobate mai multe documente restante de la ultimele ședințe.

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis duminică, pe agenda şedinţei Guvernului va fi inclus proiectul de hotărâre referitor la aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă elevilor în anul şcolar 2019-2020 şi cel privitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Spital regional de urgenţă Cluj".

Pe ordinea de zi se află şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Societatea "Avioane Craiova" SA, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Societatea ROMAERO SA, aflată de asemenea sub autoritatea Ministerului Economiei.

Proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, precum şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei se află, totodată, pe agenda Executivului.

Executivul va mai avea pe ordinea de zi un memorandum cu tema Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2019-2021, precum şi trei note referitoare la Raportul privind activitatea întreprinderilor publice pentru anul 2018, la Planul Anual de Lucru al Guvernului 2019, actualizat, precum şi la transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, în scopul adoptării unor hotărâri ce au ca obiect transmiterea unor imobile din domeniul public al municipiului Constanţa în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale. Conform sursei citate, este vorba despre terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Metro 2, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 249783, nr. cadastral 249783, pentru înfiinţarea unui cimitir militar; o parte din terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, lot 1, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 228940, nr. cadastral 228940, pentru amplasarea unui monument comemorativ de for public dedicat Zilei Dobrogei.

Aceasta este prima şedinţă de guvern după ce miniştrii ALDE au demisionat. Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat propunerile de miniştri interimari înaintate de premierul Viorica Dăncilă pentru portofoliile lăsate libere în urma acestor demisii.
 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole