Violeta Vijulie, membru PNL, a făcut afirmații incredibile, în direct, la Antena 3, în emisiunea "Exces de putere".
”PSD s-a format din partidul foștilor torționari. Asta s-a întâmplat cu PSD. PSD e partidul torţionarilor (...) Torționarul Ion Iliescu a dat ordin să fie omorâţi oameni”, a spus Violeta Vijulie (PNL) la Antena 3.
Oana Zamfir i-a spus Violetei Vijulie să prezinte probe pentru acuzațiile grave pe care le-a făcut.
”O să iau amendă de la CNA din cauza dumneavoastră dacă nu aduceți probe! Trebuie să aduceți probe că Ion lliescu a dat ordin să fie omorâţi oameni și că este un torționar. Puteți proba ce ați spus sau vă retrageți afirmațiile?”, a replicat Oana Zamfir.
”Este dosar în justiție”, a spus Violeta Vijulie.
”Că a dat ordin să omoare oameni? Pe așa ceva este dosar?”, a adăugat Oana Zamfir.
”Prin ordinele lui Iliescu s-a ajuns la moarte de oameni”, a conchis Violeta Vijulie.