Antena 3 CNN Actualitate Social Violeta Alexandru: Toate prestațiile sociale se plătesc. Nu există risc de întârziere

Violeta Alexandru: Toate prestațiile sociale se plătesc. Nu există risc de întârziere

S.T.
1 minut de citit Publicat la 08:37 07 Mar 2020 Modificat la 08:37 07 Mar 2020

„Ultima informare a Poștei Române de astăzi îmi spune că toate prestațiile sociale se plătesc, la adrese, conform calendarului.

Nu există risc de întârziere. Acolo unde există, conform datelor DSP, persoane aflate în izolare, poștașii sunt echipați corespunzător și prestațiile tot ajung la adresă.

După o lună ianuarie încărcată, în martie lucrurile trebuie ținute sub supraveghere”, a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Ministrul propus al Muncii, Violeta Alexandru, a fost audiată, miercuri, aproape două ore, la finalul cărora a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Acesta a primit 11 voturi „pentru” şi 28 „împotrivă”.

Poșta Română a anunțat, joi, că va lua măsuri în contextul epidemiei de coronavirus.

În cazul în care trebuie să livreze pensiilor celor aflați în autoizolare, poștașii vor fi dotați cu măști, mănuși și ochelari de protecție.

„Compania Naţională Poşta Română se alătură demersurilor instituţionale de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 şi a dispus măsuri administrative pentru contactul controlat al salariaţilor poştali cu persoanele aflate în carantină sau autoizolare.

Referitor la decizia de a suspenda livrarea trimiterilor către adresele poștale în care se află persoane în carantină sau autoizolare, precizăm că a fost o decizie cu aplicabilitate limitată, până la momentul la care instituţiile abilitate urmau să ne transmită modalitatea de lucru stabilită, în vederea colaborării cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, acestea urmând să transmită periodic lista cu persoanele care se află în situaţiile mai sus menţionate”, arată reprezentanții Poștei Române, într-un comunicat.

Etichete: Posta Romana postasi
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole