Antena 3 CNN Actualitate Declarație comună semnată de Violeta Alexandru și omologul german. Ministrul Muncii german: Situația românilor, inacceptabilă!

Declarație comună semnată de Violeta Alexandru și omologul german. Ministrul Muncii german: Situația românilor, inacceptabilă!

1 minut de citit Publicat la 20:50 19 Mai 2020 Modificat la 20:50 19 Mai 2020

Violeta Alexandru a fost preocupată în special de condițiile în care lucrează sezonierii români care ajung în Germania.

”Primul lucru pe care l-am discutat cu domnul ministru se referă la modul în care se desfășoară activitatea sezonieră în Germania, respectiv activitatea în domenii cheie în care românii aduc o contribuție importantă, recunoscută și apreciată de colegul meu, domnul ministru Heil, pentru care îi mulțumesc. (…) Am primit asigurarea că lucrătorii români vin în Germania cu contracte trimise de angajatori, dar sigur că trebuie să facem mai multe cu privire la conținutul acestor contracte. (…) Am avut toată deschiderea ministrului Heil pentru a răspunde cu fermitate tuturor sesizărilor primite de la cetățenii care muncesc în activități sezoniere”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, arătând că a încurajat lucrătorii români din fermele pe care le-a vizitat în Germania să facă sesizări când le sunt încălcate drepturile, pentru a veni în sprijinul autorităților care pot verifica aceste aspecte.

Ministrul Muncii din Germania - Mă rușinează ceea ce s-a petrecut 

Ministrul federal al Muncii și Afacerilor Sociale din Germania,  Hubertus Heil, a apreciat că vizita de lucru în Germania a omologului său arată importanța subiectului, dar și angajamentul celor două guverne pentru a discuta despre o abordare comună.

”Știu că condițiile de sănătate și securitate ale lucrătorilor români din Germania sunt o problemă mare în România. Și pe bună dreptate. Infecția în masă a lucrătorilor români este inacceptabilă. Mă rușinează! Muncitorii români trebuie să aibă același drept la protecție socială și securitate și sănătate în muncă.“, a declarat ministrul german.

Etichete: Germania muncitori
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole