Într-o intervenție televizată, Violeta Alexandru a precizat, întrebată fiind despre procentul de șomaj în România, că acesta a ajns la 2,5%, conform Agentiei Nationale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Procentul ar putea fi însă mult mai mare, pentru că, spune minstrul, mulți români ocolesc agențiile județene.
Violeta Alexandru s-a făcut de râs. Nu știe câți șomeri sunt în România. Cum s-a scuzat ministrul Muncii
Întrebată dacă statul știe câți șomeri are, Violeta Alexandru a răspuns : ”Păi, nu știe pentru că românii nu vin să notifice la AJOFM. Ei ocolesc AJOFM, nu se înregistrează și preferă să-și găsească de muncă pe cont propriu”, a recunoscut ministrul Muncii, motivând lipsa unei cifre exacte a șomerilor.
Violeta Alexandru a subliniat însă că aproximativ 200.000 de români primesc în continuare șomaj tehnic, fiind vorba în principal de lucrători din industria restaurantelor și din zona sportivă.
”Ca să nu ajungem la măsuri de restricții trebuie sa fim responsabili! Dacă va trebui să mai închidem activități vom recupera banii de șomaj tehnic din fonduri europene!”, a declarat Violeta Alexandru.
Peste un milion de români s-au întors în țară, din străinătate, în timpul pandemiei, mulți dintre ei prvenind din industria Horeca și construcții, grav afectate de criza sanitară.
Ministrul Muncii spune că a venit cu măsuri pentru reîncadrarea acestora în muncă, însă nu știe câți dintre aceștia au reușit să-și găsească o slujbă. Violeta Alexandru precizează că nu poate să-i oprească pe românii care vor să muncească în afara granițelor României.