După ce au forțat cordonul de poliție grec, imigranții au invadat calea ferată și au încercat să forțeze gardul de sârmă ghimpată ridicat la granița dintre Grecia și Macedonia.
Poliția macedoneană a folosit gaze lacrimogene împotriva grupului de 300 de sirieni și irakieni, la punctul de graniță Idomeni, împiedicându-i să treacă în Macedonia.
Peste 5.500 de imigranţi sunt blocaţi la graniţa greco-macedoneană, după ce Macedonia a restricţionat accesul acestora pe teritoriul ţării, iar mai mulţi au început să protesteze sâmbătă dimineaţă, solicitând permisiunea de a trece în Macedonia, relatează agenţia AP.
150 de imigranţi erau, sâmbătă dimineaţă, în apropierea gardului de la frontieră, care scandează "Deschideţi frontiera", pentru a trece pe teritoriul Macedoniei şi a-şi continua călătoria pe ruta balcanică.
Macedonia a restricţionat accesul imigranţilor la frontiera cu Grecia joi noapte, când a permis trecerea a 50 de imigranţi.
Cei 5.500 de imigranţi stau în corturi sau în aer liber, în condiţiile unei vremi ploioase, la punctul de trecere Idomeni din Grecia în Macedonia şi alţi 500 se află într-o tabără improvizată la o benzinărie, la 17 kilometri distanţă.
Slovenia, Croaţia şi Serbia au impus măsuri similare, după ce Austria a anunţat introducerea unor cote zilnice de imigranţi care permit un maximum de 3.200 de sosiri.
Aproximativ 20.000 de imigranţi erau în Atena în cursul zilei de joi, potrivit ministrului grec al Apărării, Panos Kammenos.