Antena 3 CNN Actualitate Educație Violența psihologică, interzisă în școli. Ce ar însemna asta

Violența psihologică, interzisă în școli. Ce ar însemna asta

2 minute de citit Publicat la 13:54 25 Mai 2018 Modificat la 13:54 25 Mai 2018

Doi deputaţi PSD, Andrei Pop şi Florin Manole, au depus la Parlament un proiect de lege potrivit căruia în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţă psihologică - bullying. 

"În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică - bullying", se arată în primul articol al acestui proiect pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale. 

Iniţiativa legislativă introduce în Legea Educaţiei o secţiune nouă numită "reacţia la violenţa psihologică - bullying". 

Acesta prevede: "cu acordul prealabil al consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ şi la recomandarea specialistului, pentru fiecare caz în parte, elevii care au săvârşit acte de violenţă psihologică - bullying, precum şi cei care au fost victimele acestui comportament vor beneficia de evaluare şi asistenţă psihologică adaptată pe parcursul semestrelor". 

Proiectul mai arată, de asemenea, că la nivelul centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională se organizează compartimente de consiliere parentală pentru elevii care au săvârşit acte de violenţă psihologică - bullying, pentru a se asigura comunicarea şi colaborarea între şcoală, familie şi specialişti pentru diagnosticarea şi reabilitarea pe tot parcursul şcolarizării elevilor. 

În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/cursuri de perfecţionare asupra problemelor legate de violenţa psihologică - bullying în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi capacităţii de aplicare a unor strategii didactice potrivite, se mai arată în proiect. 

Violenţa psihologică - bullying este definită în acest proiect de lege ca "acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/ sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, care au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane, şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, etc". 

Proiectul de lege stabileşte că în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi Ministerul Educaţiei Naţionale elaborează metodologia pentru depistarea persoanelor predispuse la violenţă psihologică - bullying, precum şi pentru asigurarea suportului necesar victimelor acestui comportament. 

Acest proiect este susţinut de 26 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL, UDMR, ALDE, PMP, grupul minorităţilor şi neafiliaţi şi rămâne în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 27 iunie. 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole