Antena 3 CNN Emisiuni Agricool Vinul unic în România care foloseşte un ingredient de bere

Vinul unic în România care foloseşte un ingredient de bere

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:30 22 Iun 2024 Modificat la 12:30 22 Iun 2024

Un vin românesc inedit a făcut senzaţie la Târgul de la Sovata. Cei care l-au gustat spun că are un plus de prospeţime şi o nuanţă fructată.

Pe Valea Târnavei Mici, Orban Balazs produce un vin unic în ţară. Pune în el hamei, un ingredient pe care îl regăsim tradiţional în bere. Cum testele au ieşit cât se poate de bine, producţia s-a mărit.  

"În România nu am auzit încă să facă cineva asta. E al doilea an în care îl produc. În primul an am făcut 100 de sticle, așa aproximativ. N-am știut cum o să iasă, dar a ieșit foarte bine. Și anul ăsta am făcut peste 500-600. Am folosit două soiuri Fetească regală și Chardonnay", spune producătorul.

Cantitatea de hamei adăugat în vin e mică - 100 g de hamei la un hectolitru. Procedeul trebuie respectat întocmai pentru că altfel în cazul unei cantități prea mari de zahăr, presiunea ar fi prea mare. 

Cum se face vinul cu hamei, unicat în România

Generos,Orban Balazs a oferit şi reţeta vinului cu hamei.

"În mustul care fermentează se adaugă hamei, în momentul acela în care începe așa numita fermentare zgomotoasă a mustului, deci nu chiar la început de tot și se fermentează cu acest conținut de hamei aproximativ 10 zile. Se urmărește un conținut de zahăr de aproximativ 15-16 grame la litru. Din ce motiv? Pentru că fiecare 4g de zahăr înseamnă un bar presiune. Şi în momentul în care la 16 g de pe litru este conţinitul de zahăr al vinului în momentul îmbutelierii, atunci se atinge presiunea ideală.", a explicat producătorul ineditului vin.

La Festivalul Vinului oamenii au fost surprinși să guste băutura şi au avut numai aprecieri la adresa ei.

 

 

Etichete: vin cu hamei reteta
Citește mai multe din Agricool
» Citește mai multe din Agricool
TOP articole