Antena 3 CNN Politică Vîntu, dezvăluiri uluitoare în instanță: Olteanu mi-a cerut un million pentru el şi un milion pentru Tăriceanu, când i-am propus să finanţez campania electorală a PNL

Vîntu, dezvăluiri uluitoare în instanță: Olteanu mi-a cerut un million pentru el şi un milion pentru Tăriceanu, când i-am propus să finanţez campania electorală a PNL

1 minut de citit Publicat la 09:28 09 Mai 2017 Modificat la 09:28 09 Mai 2017

Sorin Ovidiu Vîntu a arătat, când a fost audiat ca martor de către procurori, că i-a spus lui Bogdan Olteanu că este dispus să finanţeze campania electorală a acestuia şi a PNL, iar atunci fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor i-a cerut un milion de euro pentru el şi un alt milion de euro pentru Călin Popescu Tăriceanu, scrie news.ro.

Sorin Ovidiu Vîntu a mai spus că niciodată Liviu Mihaiu nu ar fi fost numit în postul de guvernator al Deltei Dunării dacă nu plătea aceşti bani.

„În ciuda simpatiei pentru Liviu Mihaiu declarată de domnul Bogdan Olteanu, dacă eu nu aş fi dat sumele de bani sus-menţionate, Liviu Mihaiu nu ar fi fost numit guvernator”, a mai arătat Sorin Ovidiu Vîntu.

Mihaiu a arătat, în declaraţia sa, că nu a ştiut că Sorin Ovidiu Vîntu a dat bani pentru ca el să ocupe postul de guvernator al Deltei Dunării şi că a auzit ulterior acest lucru de la persoane pe care nu şi le mai aduce aminte.

Dosarul în care Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al Băncii Naţionale a României, este acuzat de trafic de influenţă legat de numirea guvernatorului Deltei Dunării este judecat, din aprilie, la Curtea de Apel Bucureşti şi are următorul termen în 25 mai.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole