Antena 3 CNN Actualitate În Vinerea Mare, magazinele vor fi deschise până la ora 21 şi circulăm până la ora 22. Prefectul Capitalei: "Luni decidem ridicarea restricţiilor"

În Vinerea Mare, magazinele vor fi deschise până la ora 21 şi circulăm până la ora 22. Prefectul Capitalei: "Luni decidem ridicarea restricţiilor"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:35 30 Apr 2021 Modificat la 15:40 30 Apr 2021

"Astăzi, operatorii economici pot să lucreze cu publicul până la ora 21, iar noi putem să circulăm din case până la ora 22.

Prefect: Operatorii economici pot să lucreze cu publicul până la ora 21

Nu pot să funcţioneze deocamdată la interior sălile de spectacol, restaurantele şi nici să organizăm evenimente private sau publice", a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica, vineri, la Antena 3.

În ce priveşte posibila ridicare a restricţiilor, având în vedere rata de incidență din București care a scăzut vineri sub 3 la mia de locuitori, prefectul a precizat că abia duminică se va decide acest lucru.

Alin Stoica: Luni decidem ridicarea restricţiilor

"Dacă trendul se va menţine descendent, duminică organizăm o şedinţă pentru situaţii de urgenţă şi dacă avem şi recomandările epidemiologilor, vom putea să luăm măsuri pentru a permite activitatea în interior a sălilor de spectacol şi a restaurantelor cu o capacitate de 30%.

Duminică se va şti dacă aceste măsuri sunt valabile începând de luni, vom anunţa acest lucru", a precizat prefectul Alin Stoica.

Rata de incidență în București a scăzut sub 3 la mia de locuitori

Rata de infectare din București a scăzut, vineri, sub 3 la mie. Asta înseamnă că îndeplinește condițiile pentru a intra în scenariul galben, ceea ce presupune relaxarea restricțiilor. Totuși, autoritățile nu vor lua o decizie astăzi, ci abia peste câteva zile.

Cu alte cuvinte, este posibil ca, începând de luni, o parte din restricțiile din București să fie ridicate, lucru confirmat și de autorități cu câteva zile în urmă, care spuneau că bucureștenii se pot aștepta în perioada următoare la o schimbare a măsurilor. 

Potrivit datelor oficiale, Capitala a ajuns, în acest moment, la o incidență de 2,98 la mia de locuitori, în condițiile în care din ce în ce mai mulți locuitori aleg să se vaccineze. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole