Antena 3 CNN Actualitate Vineri, ziua cea mai neagră pe șoselele din România, cu peste 770 accidente grave

Vineri, ziua cea mai neagră pe șoselele din România, cu peste 770 accidente grave

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 12:05 25 Noi 2022 Modificat la 12:09 25 Noi 2022

Anul trecut, în zilele de vineri s-au produs peste 770 de accidente grave, în timp ce 717 au avut loc duminica.

În restul zilelor săptămânii, accidentele sunt în tendință descrescătoare: 699 luni, 681 marți și 680 miercuri.

În medie, pe drumurile publice din România, în fiecare lună a anului 2021, au avut loc 410 accidente rutiere grave, în care și-au pierdut viața 148 persoane și au fost rănite grav 316.

Principalele cauze care contribuie la producerea accidentelor rutiere grave sunt neadaptarea vitezei la condiţiile de drum și traversarea neregulamentară de către pietoni.

Cauza celor mai multe accidente rutiere: 

Principala cauză a numeroaselor accidente în România este telefonul mobil. Fie că îl ţinem în mână, fie că este ataşat în bordul maşinii, suntem cu ochii mai mult la el, decât la drum.

Cele mai multe accidente rutiere grave au loc în mediul rural.

România ocupă, în continuare, primul loc în UE în ceea ce privește numărul deceselor cauzate anual de accidentele rutiere.

La nivel local, în 2021, au fost înregistrate 93 de astfel de decese la un milion de locuitori, dublu față de media europeană.

În plus, România se află printre țările cu cele mai vechi flote de autoturisme, cu o vechime medie de 16,4 ani în 2021, comparativ cu media europeană de 11,5 ani.

În acest context, la nivel local, siguranța rutieră rămâne una dintre prioritățile cheie pentru industria de asigurări.

“Vom intensifica demersurile pe care le derulăm deja alături de autorități și de partenerii noștri, prin campanii de informare cu privire la importanţa luării unor măsuri de siguranţă și de prevenție rutieră adecvate, și nu numai”, au declarat reprezentanții UNSAR.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole