Antena 3 CNN Economic Vine criza economică în acest an? Ce spune un reputat economist

Vine criza economică în acest an? Ce spune un reputat economist

<1 minut de citit Publicat la 20:17 21 Ian 2020 Modificat la 20:17 21 Ian 2020

„Exclus să vină o criză economică, în 2020, în România! Nici măcar o recesiune economică nu o să fie. Argumentele sunt destul de evidente din ceea ce înseamnă indicatorii economici care sunt la ora actuală pentru România. Avem o creștere economică din 2019. Efectul de retenție al creșterii economice se întinde pe șase luni din 2020, cel puțin la 3,5%. Există încă stimuli economici în ceea ce privește veniturile populației, care vor împinge economia într-o rată de creștere de peste 3,5%.

În contextul în care economia crește, nu poate exista recesiune, recesiune înseamnă să scadă economia, să scadă PIB-ul. Nu avem absolut niciun indicator care să ne spună că există semnale în acest sens", a spus, marți, Adrian Câciu, pentru DCNews.

Acesta a adăugat: „Avem câteva dificultăți sectoriale pe partea de producție industrială, însă celelalte componente ale PIB, respectiv sectorul de construcții, sectorul de bunuri și servicii, mențin echilibrul din punctul acesta de vedere. Deci nu există niciun fel de elemente care să ne conducă la ideea că vom avea recesiune."

„Fără grijă. Românii pot sta liniștiți anul acesta", a subliniat economistul.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole