Antena 3 CNN Meteo Vin ninsorile în București. Se va depune strat de zăpadă, iar temperaturile vor scădea de la o zi la alta

Vin ninsorile în București. Se va depune strat de zăpadă, iar temperaturile vor scădea de la o zi la alta

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:26 14 Feb 2025 Modificat la 16:03 14 Feb 2025
Meteorologii anunță o răcire semnificativă a vremii în București. Foto: Agerpres

Meteorologii anunță o răcire semnificativă a vremii în București, în perioada 14 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 10:00, cu precipitații mixte și ninsori, dar și cu temperaturi care vor coborî sub pragul înghețului.

În noaptea de 14 spre 15 februarie, cerul va fi variabil, însă spre dimineață se vor înregistra înnorări și există condiții de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura minimă va fi cuprinsă între -1 și 1 grad Celsius.

Pe parcursul zilei de 15 februarie și până pe 16 februarie dimineața, vremea va continua să se răcească, iar cerul va fi acoperit de nori. În prima parte a intervalului, sunt așteptate precipitații slabe mixte, iar pe timpul nopții va ninge temporar, formându-se un strat de zăpadă de 1 până la 3 centimetri. Vântul va avea intensificări moderate în timpul zilei, urmând să slăbească în cursul nopții. Temperaturile vor oscila între 1 și 3 grade Celsius pe timpul zilei, iar pe timpul nopții vor coborî până la -4...-2 grade.

Începând din 16 februarie și până în dimineața zilei de 18 februarie, vremea va rămâne rece, cu cer mai mult noros. Pe parcursul acestei perioade sunt prognozate ninsori temporare, iar stratul de zăpadă ar putea atinge 4-8 centimetri. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime nu vor depăși 1 grad Celsius, în timp ce minimele vor coborî până la -5...-2 grade.

Vremea se schimbă în toată țara

Meteorologii au emis, de asemenea, un cod galben de ninsori și viscol ce va intra în vigoare sâmbătă în Moldova, nord-estul și estul Munteniei și nordul Dobrogei.

Potrivit ANM, În Moldova, nord-estul și estul Munteniei și nordul Dobrogei temporar va ninge viscolit, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...65 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m.

 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole