Premierul ungar Viktor Orban a ajuns luni la Beijing, unde s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping. Aceasta este a treia vizită neașteptată a lui Orban de când Ungaria a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene în iulie, după deplasările recente în Ucraina și Rusia, parte a ceea ce el descrie ca fiind o „misiune de pace".
„Misiunea de pace a premierului Viktor Orban continuă", a declarat Bertalan Havasi, şeful de presă al premierului lui Viktor Orban.
„China este o putere cheie în crearea condițiilor pentru pace în războiul Rusia Ucraina. Acesta este motivul pentru care am venit să mă întâlnesc cu președintele Xi la Beijing, la doar două luni după vizita sa oficială la Budapesta. #HU24EU #peacemission”, a scris Orban pe X.
Aceasta este a treia vizită neașteptată a lui Orban de când Ungaria a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene în iulie, după recentele deplasări în Ucraina și Rusia, pe care le-a descris drept o „misiune de pace".
Vizita la Moscova a atras critici puternice din partea aliaților. Sub conducerea lui Orban, Ungaria a devenit un partener important pentru China, spre deosebire de alte țări din UE care caută să reducă dependența de economia chineză.
Vizita lui Orban precede un summit NATO privind sprijinul militar pentru Ucraina. Ministrul de externe Peter Szijjarto îl însoțește în China, conform fotografiilor de pe Facebook.
Békemisszió hétfőn: jó reggelt, Peking❗️
Publicată de Szijjártó Péter pe Duminică, 7 iulie 2024
Ministerul de Externe a anulat la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire programată pentru luni la Budapesta între ministrul de Externe al Germaniei și Szijjarto, conform unui oficial german.
Orban, critic al ajutorului militar occidental pentru Ucraina și cunoscut pentru relațiile apropiate cu președintele rus Vladimir Putin, a recunoscut că nu avea mandat UE pentru vizita la Moscova. El a argumentat că pacea nu se poate realiza „dintr-un fotoliu confortabil la Bruxelles".