Antena 3 CNN Actualitate Vietnamez omorât cu sânge rece într-un container, pe un șantier din Apahida

Vietnamez omorât cu sânge rece într-un container, pe un șantier din Apahida

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 16:15 15 Aug 2020 Modificat la 16:15 15 Aug 2020

Totul a început după ce muncitorul vietnamez s-a luat la ceartă cu un coleg de aceeași naționalitate. Inițial, cei doi s-au certat, însă ulterior au început să se împingă.

La un moment dat, unul dintre ei a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt, iar apoi a fugit.

"La data de 15 august a.c., în jurul orei 11.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că, în incinta unei societăți din comuna Apahida, unde își desfășoară activitatea mai mulți cetățeni străini, a avut loc un conflict spontan între 2 dintre aceștia, în urma căruia unul dintre bărbați  i-a aplicat o lovitura cu un obiect tăietor-înțepător celuilalt. Ulterior acestui moment, autorul a fugit de la fața locului. 

La scurt timp, au fost mobilizate forțe din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Compartimentului Canin din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Poliției municipiului Cluj-Napoca și Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, pentru depistarea bărbatului.

După aproximativ 2 ore, bărbatul a fost depistat de către polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și ai Poliției municipiului Cluj-Napoca, pe raza localității Apahida, ascuns în vegetația de pe malul Someșului.

Cu acesta ocazie s-a stabilit identitatea acestuia, fiind vorba despre un cetățean de origine vietnameză, de 36 de ani.  Cauza a o preluată de către procurii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor", se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

Etichete: Apahida
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole