Un șofer filmat în timp ce făcea drifturi pe un drum public din Qatar a fost arestat, iar mașina a fost confiscată pentru ca ulterior să fie fie distrusă.
Ministerul de Interne din Qatar a filmat momentul în care mașina sport este distrusă, iar imaginile au fost postate pe X. În montajul video au fost incluse și imaginile din trafic cu șoferul făcând drifturi.
[GAL layout="5"]Potrivit The Peninsula Qatar, șoferul a fost acuzat de conducere imprudentă și punerea în pericol a participanților la trafic.
Codul Rutier din Qatar sancționează grav acest tip de comportament la volan. Articolul 57 prevede pedepse cuprinse între 1 și 3 ani de închisoare, amendă cuprinsă între 10.000 și 50.000 de riali qatarieni (între 2.600 și 13.000 de euro) sau o combinație între cele două sancțiuni pentru conducere imprudentă.