Antena 3 CNN Actualitate Victorie pentru USR. Camera Deputaților a adoptat tacit proiectul de lege privind desființarea Secției speciale

Victorie pentru USR. Camera Deputaților a adoptat tacit proiectul de lege privind desființarea Secției speciale

1 minut de citit Publicat la 11:26 27 Noi 2019 Modificat la 11:26 27 Noi 2019

 Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, 14 iniţiative legislative, printre care şi proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a magistraţilor.

Preşedintele de şedinţă, Carmen Mihălcescu, a anunţat că cele 14 proiecte au termenul de dezbatere depăşit şi se consideră adoptate.

Proiectul privind desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a magistraţilor a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari USR.

Printre proiectele adoptate tacit se află şi propunerea legislativă iniţiată de deputatul Pavel Popescu care prevede modificarea şi completarea Legii Curţii Constituţionale. Proiectul prevede că deciziile CCR în cazul conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, a obiecţiilor de neconstituţionalitate referitoare la legi complexe, precum cele referitoare la coduri, să fie adoptate cu votul a două treimi din numărul total de judecători ai Curţii Constituţionale.

Mai multe proiecte de lege adoptate tacit se referă la modificarea Legii Educaţiei Naţionale. Astfel, au fost adoptate tacit: proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD Liviu Pop care prevede că anul şcolar începe în prima zi lucrătoare a lunii septembrie, proiectul care prevede posibilitatea cadrelor didactice specializate pentru cultura romani de a accede la posturile de inspectori şcolari, fără îndeplinirea condiţiilor impuse pentru ocuparea acestor categorii de posturi, proiectul de lege iniţiat de 26 deputaţi PNL care se referă la emiterea de către Ministerul Educaţiei Naţionale a unor tichete pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor de tipul "Şcoala după şcoală". Tichetele educaţionale sunt în valoare de 0,8 ISR lunar/copil, respectiv 400 lei lunar/copil. Deputaţii au adoptat tacit şi propunerea legislativă care interzice rectorilor şi prorectorilor să aibă funcţii de conducere în partide politice.

O altă propunere legislativă adoptată tacit se referă la modificarea articolului 24, alin.1, secţiunea 2, din Legea nr. 215/2001- Legea Administraţiei Publice Locale care stabileşte că mandatul primarilor este de cinci ani.

Alte proiecte adoptate tacit se referă la modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, la aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Singapore cu privire la serviciile aeriene, semnat la Singapore, la 31 mai 2018, a Acordului între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei referitor la stabilirea la Bucureşti a Biroului Regional pentru Europa Centrală şi de Est şi privilegiile şi imunităţile sale pe teritoriul român, semnat la Erevan, la 12 octombrie 2018.

Proiectele adoptate tacit de Camera Deputaţilor urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este for decizional în cazul acestor acte normative. 

Sursă: Agerpres
Etichete: USR
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole