Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Victorie istorică în instanţă pentru 10 ani furaţi din viaţă

Victorie istorică în instanţă pentru 10 ani furaţi din viaţă

2 minute de citit Publicat la 21:28 21 Mar 2017 Modificat la 21:28 21 Mar 2017

Caz unicat în România. O femeie a reuşit să îşi câştige în instanţă dreptul la libertate, după ce a stat în spatele gratiilor 10 ani pentru o crimă pe care nu a săvârşit-o. Procurorul Plăcintă, cel care a trimis-o în spatele gratiilor deşi era nevinovată, nu a păţit nimic, după cum a susţinut Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei.

Culmea, la un moment dat, atât Viorica Vişan, cât şi fiul său, adevăratul criminal, se aflau în spatele gratiilor. Ambii condamnaţi pentru aceeaşi faptă. Femeia care avea la acea vreme o pensie de 300 de lei vrea acum să-şi facă dreptate.

 Eu am fost condamnată în primă instanţă la 16 ani, pentru faptul ca n-am spus o vorbă. După atâţia ani de zile, comisia de judecată când a văzut un om în faţa lor că nu zice un cuvânt şi plânge tot timpul, dumnealor de ce n-au calculat, stai să vedem ce se întâmplă cu femeia asta? Eu nu judecam procesul cum s-a judecat procesul meu, eu cu şase clase pe care le am. Eu nu aveam mai mult de 40 de kg, soacra mea avea cel puţin 70/80 de kilograme. În 10 ani de zile mi-am frământat creierul, cine a omorat-o , de ce a omorât-o , pentru cine stau în puşcărie, şi dupa 10 ani am aflat că fiul meu a făcut asta, nu ştiu de ce, asta numai el poate să spună. Am plecat de la pensia de 300 de lei”, a povestit Viorica Vişan la Antena3.

Crima a avut loc în anul 1994, iar victima a fost soacra Vioricăi Vişan, o femeie de aproape 70 de ani la acea dată. Bătrâna locuia singură, la o distanţă de câteva case de fiul şi de nora ei. Nu era în relaţii bune cu aceştia, aşa că întâlnirile erau cât se paote de rare.

La un moment dat, vecinii constată că bătrâna, o femeie foarte activă şi prezentă pe străzile din localitate, a dispărut brusc. A fost căutată acasă, dar nici urmă de ea. Una dintre nepoate a mers în spatele casei unde a verificat terenul să vadă dacă nu cumva cineva săpase recent o groapă. Instinctul a fost bun. Cadavrul bătrânei a fost găsit îngropat în grădină. A urmat apoi ancheta firească în astfel de cazuri, iar printre suspecţi s-a aflat şi Viorica Vişan, nora victimei. Vecinii ştiau că cele două femei nu se înţelegeau, iar poliţiştii au ales să meargă pe această pistă.

Etichete: Sinteza Zilei crima
Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole