Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta s-a prezentat la Poliţie

Victor Ponta s-a prezentat la Poliţie

1 minut de citit Publicat la 12:24 09 Sep 2016 Modificat la 12:24 09 Sep 2016

Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat vineri la Secţia 6 de Poliţie, aceasta fiind una dintre obligaţiile impuse de măsura controlului judiciar, transmite Agerpres.

Vineri dimineaţă, în jurul orei 9,00, Ponta s-a prezentat la Instanţa supremă, unde este programat să se judece procesul în care el cere ridicarea controlului judiciar.

În sala de judecată, avocatul său i-a solicitat judecătorului o pauză pentru a putea studia dosarul de urmărire penală întocmit de procurorii DNA. Magistratul a fost de acord, iar şedinţa de judecată a fost amânată pentru ora 13,00.

După câteva minute petrecute în arhiva Secţiei penale, Ponta s-a deplasat la Poliţie. El a revenit, în jurul orei 12,00, la Instanţa supremă.

"Voi da o declaraţie în faţa judecătorilor, astfel încât ceea ce le spun să vă pot spune şi dumneavoastră", a spus Ponta la întoarcerea la Înalta Curte.

Întrebat de jurnalişti ce ar avea de spus, Ponta a replicat: "Tot! Veţi fi foarte uimiţi".

Fostul premier a contestat măsura controlului judiciar impusă împotriva lui în dosarul în care a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Ploieşti.

Victor Ponta este urmărit penal de procurorii DNA Ploieşti într-un nou dosar, în care este acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Etichete: Victor Ponta
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole