Parlamentarii Pro Romania susţin schimbarea lui Liviu Dragnea de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, a anunţat marţi deputatul Victor Ponta, copreşedinte al formaţiunii politice.
"Am văzut diversele discuţii din Camera Deputaţilor, am avut o discuţie între noi, mâine vom discuta şi cu ceilalţi colegi din pro România şi evident vom susţine iniţiativa, altfel normală, corectă, logică, ca la conducerea Camerei Deputaţilor să vină altcineva. Nu poate să mai fie Liviu Dragnea. Şi vă dau un singur argument pentru cei care îşi doresc foarte tare adoptarea legilor Justiţiei şi schimbarea, reformarea sistemului de justiţie - cât e Dragnea şef la Camera Deputaţilor nu se pot adopta aceste legi, pentru că discuţia e foarte simplă: Dragnea îşi schimbă legile ca să-şi rezolve dosarele. (...) Da, votăm să aibă Camera Deputaţilor un alt preşedinte de la PSD, cum spune regulamentul şi CCR", a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
El a precizat că susţine ideea ca PSD poate propune un alt preşedinte la Camera Deputaţilor, dintre actualii vicepreşedinţi, "un om care să nu aibă dosare şi care să conducă lucrările şi privind legile Justiţiei şi legea bugetului şi toate celelalte legi pe care Camera Deputaţilor trebuie să le adopte rapid, până la sfârşitul acestui an".
"Cât va rămâne Dragnea şef la Cameră, toate aceste probleme importante vor fi îngheţate, iar Camera Deputaţilor va fi doar, cum e din păcate şi PSD-ul acum, folosită ca scut pentru problemele personale ale lui Dragnea. (...) Eu vreau binele PSD şi ei se tot gândesc cum să-l schimbe pe Dragnea şi nu au curajul să o spună şi spun eu - eu în general vorbesc în numele PSD-iştilor care nu au curajul să vorbească. Toată lumea din PSD ştie că în acest moment prezenţa domnului Dragnea în fruntea Camerei Deputaţilor, dincolo de faptul că e o problemă pentru noi toţi, înseamnă practic că discuţiile pe legile justiţiei, TVA splitat, pe ordonanţa cu trecerea contribuţiilor şi pe buget, vor fi complet parazitate de discuţia 'Dragnea în fruntea Camerei'", a adăugat fostul premier.
Victor Ponta a amintit că el s-a retras din poziţia de şef al PSD, pentru a nu trage partidul "să-l ducă cu el la tribunal" şi şi şi-a exprimat speranţa că "cei care mai au încă simţul realităţii şi al responsabilităţii o să găsească o soluţie".
"Nu mă aştept ca domnul Dragnea să-şi dea demisia, pentru că domnul Dragnea va merge până la capăt şi cu PSD şi cu Parlamentul şi cu toţi ceilalţi. Nu cred că dă doi bani nici pe PSD, nici pe Camera Deputaţilor. Problema este că - eu vorbesc de toţi ceilalţi - atâta timp cât cel care stă sus la prezidiu este Dragnea, orice discuţie despre legile Justiţiei va fi blocată într-un singur punct - tu vrei să schimbi legile ca să te salvezi pe tine. Dacă acolo sus la tribună stă cineva care n-are nicio problemă de niciun fel - nici cu OLAF, nici cu Soros, nici cu altcineva- avem şanse să facem reformele necesare, să oprim abuzurile, să asigurăm independenţa justiţiei, aşa cum îşi doresc cam toţi", a arătat fostul preşedinte al PSD.
El a negat ca a făcut un denunţ pe numele lui Dragnea.
"Vrea OLAF să preia PSD-ul? Totuşi, dacă ai mai mult de un neuron, îţi dai seama că OLAF nu vrea să preia PSD-ul. Eu aş vrea ca PSD-ul să-l re-preia PSD-iştii, că sunt destui în PSD. Problema e că în acest moment PSD asigură conducerea ţării, guvernul este încă sub dominaţia unor oameni din partid care nu sunt membri ai guvernului - bugetul este scris de doi oameni care nu sunt în guvern, Sevil Shhaideh şi Darius Vîlcov. (...) Nu putem avea dezbateri normale atât timp cât cineva se ţine de scaun. La un moment dat, chiar dacă nu au curaj, instinctul de supravieţuire funcţionează - vorbesc despre oameni alături de care am fost 15 ani. (...) Eu vreau binele PSD. În acest moment, PSD este confiscat de un cartel care ieri a fost definit ca un grup infracţional organizat, nu l-am definit eu", a spus Ponta.
Întrebat dacă, odată cu cel de-al treilea dosar pe numele liderului PSD, este "sfârşitul lui Liviu Dragnea", Ponta a spus: "Da. Ce mă doare pe mine este să nu fie şi sfârşitul PSD şi al României".
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a anunţat DNA.