Victor Ponta a vorbit şi despre întrevederea pe care a avut-o cu Sorin Grindeanu de la Palatul Victoriei. Fostul premier a susţinut că îi promisese actualului şef al Guvernului că se vor vedea atunci când se va întoarce în ţară.
„Îi promisesem că ne vedem când mă întorc. Şi a zis să ne vedem. Mi-a zis că e la Guvern. Mi-am spus că dacă intru pe poartă, suna cineva pe Dragnea şi îi spune că sunt la Guvern. Nu e adevărat că m-am dus să-i spun cum să se bată cu Dragnea. Are o mare problemă pe care i-am spus-o. Un avion care are doi piloţi are şanse să aibă probleme la decolare. Pentru că aia se ceartă. Eu am coabitat şi cu Băsescu şi cu Iohannis. De o parte, la manşă e preşedintele, care e preşedinte jucător, domnul Iohannis ia şi manşa lui Grindeanu. Şi mai e coabitarea cu partidul. Un avion cu trei piloţi se prăbuşeşte rapid. Nu se prăbuşeşte cu ordonanţe, ci pentru că motoarele unei ţări sunt economia, fondurile europene, bugetul, încasările de la buget, sănătate, învăţământ. Nimeni nu s-a ocupat de asta, pentru că nu au putut. Iar timpul trece", a declarat fostul premier.