Antena 3 CNN Politică Victor Ponta, atac la Guvern: „Haosul Fiscal Bugetar bate la ușă. De la 1 Ianuarie, Dumnezeu cu mila!”

Victor Ponta, atac la Guvern: „Haosul Fiscal Bugetar bate la ușă. De la 1 Ianuarie, Dumnezeu cu mila!”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 11:47 27 Noi 2017 Modificat la 11:47 27 Noi 2017

Fostul premier Victor Ponta a criticat depunerea de către USR a 5.000 de amendamente la Ordonanța care prevede introducerea Split TVA, el arătând că în prezent, prevederile acesteia sunt în vigoare și o prelungire a dezbaterii în Parlament nu face decât să prelungească aplicarea ei.

„Azi Ordonanta de Urgenta a Guvernului prin care devine obligatoriu Sistemul “TVA Split” pentru TOATE firmele din Romania ESTE IN VIGOARE!

Degeaba a reusit Eugen Teodorovici sa schimbe ceva foarte bun in Legea de aprobare a Ordonantei cand s-a discutat la Senat / pentru a se aplica aceste schimbari trebuie ca legea sa fie votata in forma noua si la Camera Deputatilor si sa fie promulgata de Presedinte ( plus publicata in Monitorul Oficial)/ altfel ramane in vigoare Ordonanta.

Colegii de la USR probabil ca au intentii bune dar metoda propusa este o prostie / cu cat depui mai multe amendamente si prelungesti discutia la Camera cu atat mai mult Ordonanta ramane in vigoare si produce efecte de la 1 Ianuarie/ ati inteles?

Deputatii din Grupul #ProRomania vom cere dimpotriva - sa fie cat mai repede discutata si votata Legea de aprobare a Ordonantei in forma care elimina obligativitatea TVA Split ( poate sa ramane optional ca oricum asa este de la 1 Octombrie si nu s-a inscris nimeni)!

Oricum “Haosul Fiscal Bugetar” bate la usa - de la 1 Ianuarie Dumnezeu cu mila! Iar noi ne uitam la razboiul “Dragnea - Kovesi””, a scris Victor Ponta, luni, pe pagina sa de Facebook.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole