Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta aruncă vorbe grele după moartea lui Condrea: ”A fost nevoie să moară ca să fim siguri că nu va mai da declarații vreodată”

Victor Ponta aruncă vorbe grele după moartea lui Condrea: ”A fost nevoie să moară ca să fim siguri că nu va mai da declarații vreodată”

1 minut de citit Publicat la 15:30 23 Mai 2016 Modificat la 15:30 23 Mai 2016

Victor Ponta lansează acuzaţii dure la adresa lui Klaus Iohannis. Fostul premier spune că preşedintele ”a făcut tot ce a putut pentru a muşamaliza scandalul din sănătate” legat de dezinfectanții diluați. Ponta a lăsat de înțeles că nu crede că Dan Condrea s-ar fi sinucis.

”Dacă tot chemi pe cineva mâine să îl reții, bănuiesc că te ocupi să nu fugă din țară. Nu? Că primul impuls nu e să te repezi cu mașina într-un pom, ci să fugi din țară. Dar știu un singur lucru. Domnul Condrea nu va mai putea da declarații la Parchet să spună cine timp de 10 ani l-a sprijinit în activitatea sa”, a spus Ponta.

”Pentru domnul Iohannis a fost nevoie să moară oameni ca să aibă guvernul său. Eu zic acum că a fost nevoie să moară domnul Condrea ca să fim siguri că nu va mai da declarații vreodată”, a mai spus Victor Ponta.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a murit duminică seară într-un accident rutier în judeţul Ilfov. Condrea se afla într-o maşină ce avea sigla firmei pe care o conducea. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut salva viaţa şoferului. Anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la faţa locului nu s-au găsit urme de frânare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole