Fostul premier Victor Ponta a declarat luni că ideea globalizării veniturilor este una foarte bună, pe care o susţine, dar care 'a pornit prost' pentru că ANAF nu va putea face faţă aplicării legii impozitării pe gospodărie.
"E o idee foarte bună, dar care a pornit prost. Şi eu am văzut multe idei bune care s-au îngropat pornind prost. E complicată. În primul rând, când ai o idee bună, trebuie să poţi să o aplici. Eu ştiu ce înseamnă ANAF în acest moment şi să mai aduci încă 8 milioane de contribuabili la ANAF azi nu se poate, clar. Dacă spui că într-un anume timp construieşti o infrastructură... Ideea unei globalizări a veniturilor e o idee corectă pe care eu o susţin, partea de punere în aplicare e foarte complicată şi trebuie să faci o strategie pe termen lung cu chestiuni foarte concrete. Altfel, rişti să o omori din prima", a spus Ponta la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre proiectul privind impozitarea pe gospodărie.
Cota unică de impozitare a veniturilor persoanelor fizice ar putea fi înlocuită cu un impozit de 10% pe venitul global al gospodăriilor, venitul impozabil urmând să fie stabilit după ce din suma totală câştigată de membrii unei gospodării vor fi scăzute o serie de cheltuieli şi acordate anumite deduceri, conform proiectului Codului Economic, aflat în curs de elaborare