Antena 3 CNN Politică Victor Ponta a făcut un pas înapoi în războiul cu Liviu Dragnea: „A fost o răutate din partea mea”

Victor Ponta a făcut un pas înapoi în războiul cu Liviu Dragnea: „A fost o răutate din partea mea”

1 minut de citit Publicat la 23:25 24 Apr 2017 Modificat la 23:25 24 Apr 2017

Victor Ponta a făcut un pas înapoi în războiul cu Liviu Dragnea și spune că nu va face, neprovocat, alte dezvăluiri despre liderul PSD.

”A fost o răutate din partea mea”, a recunoscut Victor Ponta, la B1 TV, atunci când a fost întrebat despre povestea cu cadoul de ziua de naștere a generalului SRI.

”Am răspuns la un atac al lui Liviu Dragnea, care mă acuza că împreună cu Soros și cu nu mai știu cine complotez împotriva PSD. Dar, lucrurile care erau de rău pentru amândoi s-au oprit. Liviu Dragnea a înțeles că nu e bine să povestim unul despre altul că ne facem rău”, a mai precizat Ponta.
Fostul premier a recunoscut că mergea la tenis cu Coldea și Maior. ”Am băut și vin din ăla, Opus One, a spus Ponta. Am avut discuții private cu cei cu care jucam tenis, dar și cu mulți alții. Cu cei de la BNR, de la Curtea de Conturi, SRI, SIE, am avut discuții private, cât am fost premier. Sigur, nu mergeam la tenis cu domnul Văcăroiu, era o diferență de vârstă, dar m-am întâlnit cu toți cu ocazia unor evenimente private. Și cu Băsescu m-am întâlniut, dar cu el nu mă vedeam în privat. M-ați fi văzut, dar nu poți avea încredere în el”.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole