Antena 3 CNN Politică Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat contestarea legalității veto-ului aplicat de Austria împotriva aderării României la spațiul Schengen

Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat contestarea legalității veto-ului aplicat de Austria împotriva aderării României la spațiul Schengen

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 13:23 22 Mar 2023 Modificat la 13:23 22 Mar 2023

”Instituțiile europene trebuie să reacționeze la nedreptatea comisă împotriva românilor prin veto-ul aplicat de guvernele din Austria și Olanda împotriva intrării României în spațiul Schengen.

Așa cum Parlamentul European a arătat prin rezoluțiile adoptate, documente la care am contribuit activ, România îndeplinește de 12 ani toate criteriile tehnice specifice spațiului Schengen.

Precizez faptul că, în perioada în care am fost ministru al afacerilor europene, România a intrat în ultimul mecanism de cooperare tehnică privind Schengen.

Grupul Social-Democrat a cerut și a susținut dezbaterea acestei petiții cu scopul de a sublinia discriminarea comisă prin votul din decembrie, dar și pentru a solicita reacția legislativului european și a Comisiei privind aplicarea acestui veto, care contravine legislației și tratatelor europene”, a menționat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

Citește și: Victor Negrescu: ”Am discutat cu mai mulți oficiali spanioli despre aderarea României la spațiul Schengen”

Reprezentantul României în Parlamentul European a subliniat impactul negativ pe care l-a avut blocarea aderării țării noastre la zona de liberă circulație și a solicitat ca legislativul european să mențină petiția deschisă și să intervină direct în această cauză, precum și ca reprezentanții Austriei și Olandei să explice veto-ul aplicat, în contextul în care nu există niciun argument juridic, iar motivațiile aduse de aceștia nu respectă prevederile europene și afectează credibilitatea funcționării Uniunii Europene.

”Încă din anul 2015, am solicitat ca Parlamentul European și Comisia să atace Consiliul în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. La momentul respectiv, am discutat în această comisie parlamentară o altă petiție pe care am inițiat-o împreună cu PES activists România, semnată de peste 50.000 de români.

Blocarea aderării României generează costuri suplimentare pentru cetățeni și companii, conducând inclusiv la un impact negativ asupra mediului și asupra siguranței publice.

Absența argumentelor de natură juridică sau tehnică conduce la o creștere galopantă a euroscepticismului, iar faptul că politicienii din Austria au motivat decizia lor invocând date eronate, care contrazic informațiile prezentate de Comisie, reprezintă o încălcare a autorității executivului european.

Susținem nevoia ca legislativul european să mențină petiția deschisă, să intervină direct în această cauză și solicităm următoarele:

  • Includerea în cadrul rezoluției adoptate de Comisia pentru Petiții a faptului că se constată discriminarea cetățenilor europeni și nerespectarea tratatelor și regulamentelor europene;
  • Inițierea de către Parlamentul European a contestării deciziei adoptate de Consiliul JAI, inclusiv în fața Curții de Justiție a UE, așa cum a mai făcut-o pe subiectul Schengen;
  • Convocarea Comisiei, Consiliului UE și a reprezentanților Austriei și Olandei în cadrul unei audieri în vederea prezentării diferitelor puncte de vedere și a modului în care se va rezolva acest conflict de natură juridică;
  • Convocarea unui nou vot în cadrul Consiliului JAI în vederea aprobării aderării României la spațiul Schengen”, a conchis europarlamentarul român, Victor Negrescu.
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole