13 țări din Uniunea Europeană, printre care și România, se opun deocamdată schimbării tratatelor europene dorite de Parlamentul European, președintele francez Emmanuel Macron și președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen pentru a face o Uniune mai eficientă.
Statele susțin că nu exclud nicio opțiune în acest stadiu, dar că vor să studieze mai bine propunerile de reformă prezentate liderilor europeni după dialogul cetățenesc.
Europarlamentarul român Victor Negrescu a explicat, la Be EU de ce a apărut această dorință de a modifica tratatele.
"Timp de un an de zile, în cadrul conferinței privind viitorul Europei, am discutat cu cetățenii și cu reprezentanții statelor despre modul în care ar trebui să arate Europa pe viitor. Și au venit cu peste 300 de propuneri. Pentru a putea însă să punem în aplicare acele propuneri venite de la cetățeni, este evident că este nevoie și de o modificare a tratatelor europene.
Acum, o formă în care ar trebui să fie modificate tratatele europene reprezintă un alt element și aici mai apar viziuni diferite", a declarat Victor Negrescu.
Întrebat dacă este de părere că se va obține o majoritate pentru modificarea tratatelor europene, europarlamentarul Gheorghe Falcă a răspuns:
"Eu nu am votat această direcție a Parlamentului European. Eu cred că cei care au fondat UE au gândit foarte bine o protecție a statelor, o protecție a cetățenilor, pentru că Parlamentul European este reprezentantul cetățenilor, apoi Comisie este guvernul european, iar Consiliul reprezintă statele și fiecare are un rol bine definit.
În momentul în care vom avea noi inițiative legislative lucrurile pot degenera din dorința fiecărui grup, Plus creearea de majorități, un gen de populism care nu ajută Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, unanimitatea care trebuie să există astăzi în Consiliu ajută statele mici într-o negociere ca întotdeauna să fie protejate. De aceea, eu nu cred că se vor modifica atât de ușor tratatele".