Realizatorul TV Victor Ciutacu s-a prezentat vineri dimineață la PICCJ pentru a fi audiat ca martor într-un dosar de abuz în serviciu.
Jurnalistul a explicat, pentru presă, că nu știe exact subiectul audierii și că a primit o citație în care se menționează că este audiat ca martor într-un dosar de abuz în serviciu.
“Aș vrea să știu și eu ce vizează audierea mea. Citația pe care am primit-o se referă la calitatea de martor într-un dosar de abuz în serviciu, fără a se preciza cine e suspectul. Din câte am înțeles eu, este un dosar in rem, fără făptaș, dar se pare că este același dosar în care a fost audiat și Traian Băsescu.”
Ciutacu a explicat că nu știe unde este Sebastian Ghiță
“Îți spun și ție ce am spus și public. Habar nu am unde este Sebastian Ghiță. Nu suntem atât de intimi încât să îmi spună mie unde a fugit sau unde vrea să fugă.”
Articol în curs de actualizare.