Antena 3 CNN Actualitate Victimă a rețelei Iohannis, afirmații halucinante despre retrocedările din Sibiu

Victimă a rețelei Iohannis, afirmații halucinante despre retrocedările din Sibiu

1 minut de citit Publicat la 22:08 23 Noi 2018 Modificat la 22:08 23 Noi 2018

O victimă a rețelei Iohannis a intrat în direct în emisiunea „Exces de Putere” pentru a face precizări cu privire la un imobil aflat pe lista retrocedărilor ilegale făcute în perioada în care Klaus Iohannis a fost primar în Sibiu. Este vorba despre proprietatea din strada Martin Hochmeister, numărul 2. 

„Acest imobil l-am cumpărat conform legii 112 din 1995, achitând întregul preț. L-am cumpărat de la Primărie. La vremea aceea nu era revendicat de nimeni. În acest imobil locuiau șase familii, trei locuiau pe partea stângă, trei pe partea dreapta. Singura persoană care a fost scoasă din acel imobil am fost eu. Celelalte familii de pe partea stângă au rămas ca proprietari. Eu am avut ghinionul să locuiesc deasupra a două familii care nu și-au cumpărat imobilul. Vreau să spun că m-am judecat 11 ani de zile și am pierdut dreptul de proprietate, deși m-am dus cu un dosar în care era exact aceeași speță. Eu am avut ghinionul să mă bat cu Stephan Braune și eu am pierdut. Ideea e că după ani de zile am ajuns la ÎCCJ, mi-am primit banii de la Ministerul Finanțelor Publice. În continuare Braune e proprietar al imobilului. După 12 ani mi-am primit banii înapoi”, a povestit Beatrice Negrea. 

Citiți și Imagini în exclusivitate: Retrocedările grupării Iohannis

„Eu sunt singură, sunt divorțată. Și aveam un copil de opt ani. Am rămas singură, pe drumuri, cu un copil de opt ani. Apoi a trebuit să plec din chirie în chirie”. 

„Nu-mi găsesc răspunsul la o întrebare simplă. Vecinii mei de ce au rămas în acel imobil și doar eu, femeie singură, am fost scoasă afară? Aveam ușa comună cu vecinul, cum poți să revendici doar jumătate din imobil când acel imobil a aparținut unei singure persoane”, a mai spus Beatrice Negrea. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole