Antena 3 CNN Actualitate Locale Viceprimarul Constanţei, acuzat că a agresat o angajată de la Protecția Consumatorilor. I-a trimis flori după incident

Viceprimarul Constanţei, acuzat că a agresat o angajată de la Protecția Consumatorilor. I-a trimis flori după incident

1 minut de citit Publicat la 19:44 08 Mai 2020 Modificat la 19:44 08 Mai 2020

Maria Obreja, comisar în cadrul CJPC Constanţa, a povestit, vineri, pe pagina sa de Facebook, ce a păţit în timpul unei acţiuni de control şi cum a fost agresată de viceprimarul Dumitru Babu. 

"În cursul unei acţiuni de control, la care mă aflam împreună cu alţi trei colegi, aveam să cunosc latura nevăzută a caracterului pe care îl are Dumitru Babu, aflat în 2016 pe lista votată de mine. Năvălind în locul unde mă aflam cu colegii mei, acesta a vrut să îmi smulgă telefonul din mână şi bruscându-mă să mă dea afară din sediul societăţii în care mă aflam. A fost necesară atât intervenţia colegilor mei, cât şi a fratelui acestuia, cărora trebuie să le mulţumesc, pentru că nu ştiu unde ar fi putut ajunge lucrurile. Mă întreb, dacă pe femeile din viaţa dânsului le tratează la fel? Mă întreb, dacă pe soţia sau mama dânsului le-ar fi bruscat cineva, ce reacţie ar fi avut? Mă întreb, dacă asta este atitudinea pe care o are şi faţă de doamnele aflate în subordinea dânsului?”, a spus Maria Obreja. 

Victima a depus plângere la poliţie. Ea a primit, de asemenea, un buchet de flori din partea lui Dumitru Babu, pe care l-a refuzat. 

"Am depus astăzi plângere la poliţie, relatând incidentul, nu înainte de a-i oferi domului viceprimar Dumitru Babu, şansa de a îşi cere scuze personal, pentru întreg incidentul. Acesta mi-a trimis un buchet de flori, pe care i l-am lăsat personal la primărie, sperând că-l va oferi unei doamne din familia lui, şi povestindu-i ce 'năzbâtie' a făcut, să afle părerea acesteia”, a relatat femeia.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole