Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu - "Astăzi, în cadrul Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență a fost votată în unanimitate redeschiderea parcurilor și grădinilor publice de la nivelul municipiului București începând cu data de 15.
Un alt punct important pe ordinea de zi este un comunicat de presă care va veni din partea ISUBIF pentru a condamna ieșirea viceprimarului Sectorului 2 care, pentru o acțiune individuală, a transmis cetățenilor informații false, care nu sunt în concordanță cu politica și deciziile luate în interiorul Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Știm cu toții că viceprimarul Sectorului 2 a anunțat că parcurile din Sectorul 2 se deschid, dumnealui neavând autoritatea administrativă de a face un astfel de anunț.
Așteptăm să se adopte legea privind unele măsuri pentru prevenire în perioada stării de alertă, iar apoi să luăm act de măsurile stabilite", a declarat Bădulescu la Antena 3.
Ce măsuri se vor lua după 15 mai pentru limitarea răspândirii COVID-19
-Luăm în calcul creșterea numărului agenților de pază în parcuri care să intervină când văd grupuri prea mari de persoane, a mai spus viceprimarul Capitalei.
-Românii trebuie să fie conștienți că încă ne aflăm într-o perioadă în care epidemia încă face victime și că recomandările autorităților sunt acelea de distanțare socială și de respectare a regulilor clare care urmează să vină din partea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. În acest sens, lucrătorii Poliției Locale a Muncipiului București vor fi în permanență în parcuri și vor îndruma activitățile cetățenilor.
-O chestiune de noutate care vine începând cu data de 15 e că Grădina Zoologică își deschide porțile, precum și toate cimitirele din București.
Viceprimarul Capitalei, privind redeschiderea parcurilor: Lucrătorii Poliției Locale vor îndruma activitățile cetățenilor.