Antena 3 CNN Actualitate Locale Un viceprimar din Alba, care a încasat ilegal 100.000 de lei cu titlul de „spor de dificultate”, este obligat de instanţă să retuneze banii înapoi

Un viceprimar din Alba, care a încasat ilegal 100.000 de lei cu titlul de „spor de dificultate”, este obligat de instanţă să retuneze banii înapoi

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 17:51 18 Aug 2023 Modificat la 17:51 18 Aug 2023

Cererea a fost făcută chiar de Primăria Şibot din Alba, în urma unui control al Curţii de Conturi, care s-a adresat instanței şi a cerut, în total, ca fostul viceprimar, care a îndeplinit în mandatul trecut pentru o perioadă și atribuțiile de primar, să plătească suma de 117.788 de lei şi dobânda aferentă, încasată în perioada ianuarie 2018 – octombrie 2020 cu titlu de spor de dificultate.

Sporul de dificultate a fost acordat viceprimarului în baza unor dispoziții ale primarului comunei, care au fost însă anulate pe cale judecătorească.

Tribunalul Alba a pronunțat în 6 iulie 2023 o hotărâre executorie şi a constat că o parte din sumele primite de acesta nu mai trebuie returnate pentru că a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Citeşte şi: Munca la stat, "grad major" de periculozitate. Lista angajaților care primesc sporuri uriașe, chiar şi pentru hemoroizi

Astfel instanța "obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 109.401 lei, încasată în perioada ianuarie 2018 – octombrie 2020 cu titlu de spor de dificultate. Obligă pârâtul să restituie reclamantei sumei încasate cu titlu de normă de hrană ulterior datei de 22 iulie 2019”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba, citată de ziarulunirea.ro

Fostul viceprimar a contestat hotărârea la Curtea de Apel Alba Iulia.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole