Antena 3 CNN Actualitate Justiție Vicepremierul Raluca Turcan: „Pornim construcția a două penitenciare cu ajutorul banilor europeni”

Vicepremierul Raluca Turcan: „Pornim construcția a două penitenciare cu ajutorul banilor europeni”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:45 19 Dec 2019 Modificat la 22:45 19 Dec 2019

„Recursul compensatoriu - cea mai cinică lege dată de PSD pentru infractori - devine istorie. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea PNL de abrogare a acestui act normativ.

Efectele recursului compensatoriu rămân însă, din păcate. De doi ani, de când este în vigoare, aproape 22.000 de infractori au scăpat mai devreme din spatele gratiilor, inclusiv 7000 de infractori condamnați pentru fapte deosebit de grave, de la omor la tâlhării. 500 dintre cei eliberați mai devreme au ajuns iar la pușcărie după ce au omorât din nou sau au comis alte infracțiuni care au marcat pe viață victimele.

Ne concentrăm acum pe măsurile necesare ca să evităm posibile amenzi de la CEDO pentru condițiile din penitenciare. Pornim construcția a două penitenciare cu ajutorul banilor europeni. Suplimentăm fondurile pentru personalul de probațiune, ca să-i integrăm în societate pe cei care au beneficiat și beneficiază de legea dată de PSD. Abrogarea nu se aplică retroactiv și de aceea căutăm măsuri pentru ca siguranța oamenilor să fie pe primul loc.

Rămâne întrebarea: cine răspunde pentru viețile distruse de infractorii scoși mai devreme din pușcării?”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Citiți și:

Klaus Iohannis a promulgat Legea de abrogare a recursului compensatoriu

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole