Antena 3 CNN Politică Vicepremierul Raluca Turcan, la Consiliul Naţional al PNL: „Ne-am propus să schimbăm România, cu toată forța”

Vicepremierul Raluca Turcan, la Consiliul Naţional al PNL: „Ne-am propus să schimbăm România, cu toată forța”

S.T.
8 minute de citit Publicat la 13:09 02 Feb 2020 Modificat la 13:09 02 Feb 2020

„Ne-am întâlnit din nou, după șase luni, în Consiliul Național al PNL, după ce am schimbat radical soarta României:
1.    Am înlăturat Guvernul PSD;
2.    Am investit Guvernul Orban într-un parlament dominat de PSD;
3.    Am câștigat alegerile prezidențiale cu Klaus Iohannis;
4.    Am deschis larg porțile către o altfel de politică în România.

Am atins o maturitate politică pe care nu o mai are acum niciun alt partid din România. Nu numai că am învins un adversar periculos – PSD, dar am arătat că avem forța să venim în fața românilor cu un proiect solid, pe care să îl ducem la capăt cu pricepere și curaj. 
Am câștigat încrederea oamenilor, acum reconstruim țara. 
Am avut multe dezastre de îndreptat, în fiecare domeniu de activitate, pentru că PSD a guvernat prost și nu și-a asumat niciun dram de responsabilitate pentru tot răul pe care l-a făcut. 
Iar răul a fost mai mare decât ne puteam imagina. 
Am luat în primire o vistierie prăduită de PSD. Nu ne-am plâns! Știam în ce ne băgăm! Știam că de noi se leagă ultima speranță a României și ultima șansă de a evita un derapaj economic deosebit de grav!
În ciuda situației găsite în finanțele țării, am reușit să închidem bugetul pe anul 2019, acoperind plăți restanțe de peste 10 miliarde de lei. Erau banii oamenilor (rambursări TVA, concedii medicale, facturi din investiții), neplătiți și blocați de PSD, pentru a ascunde adevărata situație a țării. 
2020 este primul an, după foarte mult timp, care a început cu o lege a bugetului în vigoare încă din primele zile! Bugetul făcut de PNL a fost primul buget al adevărului după ani de zile.  
Într-un timp record, am construit un buget orientat către politici reale de dezvoltare, care să cuprindă atât angajamentele noastre, ale liberalilor, cât și cheltuielile deja angajate deja prin legile votate în Parlament. 
Supra-acciza la carburanți, marca PSD, sau taxarea aberantă a contractelor de muncă part-time au devenit istorie și acest lucru este meritul PNL!
Aberantele taxe introduse prin Ordonanța Lăcomiei PSD au fost eliminate de Guvernul PNL și așteptăm ca presiunea pe inflație, pe buzunarul oamenilor să scadă. Vă asigur că eliminarea măsurilor toxice din Ordonanța 114 a condus deja la creșterea încrederii investitorilor în economia românească! 
Am găsit, de asemenea, resurse financiare pentru majorarea salariului minim pe economie, pentru indexarea alocațiilor de stat pentru copii, pentru respectarea calendarului de majorare a salariilor din sectorul public și pentru cuprinderea în buget a resurselor pentru majorarea pensiilor.
Vom face tot ce ne stă în putere să găsim resursele financiare și pentru majorarea alocațiilor de stat pentru copii! PNL înseamnă alocații mai mari pentru copii. Noi, liberalii, am dublat alocațiile de stat în anul 2015, în anul 2019, iar de la 1 ianuarie 2020 s-au indexat cu rata inflației, tot datorită unei legi a PNL.

Ne-am propus să schimbăm România, cu toată forța, de la modelul economic păgubos promovat de PSD, către o țară care să investească cu toată forța în viitorul ei. 
50 de miliarde de lei (4,5% din PIB) alocăm anul acesta pentru investiții publice. Nu este atât cât ne dorim, dar este cu 60% mai mult decât a alocat PSD în 2018 și dublu față de anul 2017! 
Redeschidem cea mai mare parte a șantierelor de investiții abandonate de ani de zile din cauza partidului anti-dezvoltare PSD: școli, spitale, autostrăzi, centuri ocolitoare, căi ferate. Și nu decontăm facturile fictive, acolo unde încă mai sunt noroaie și dărăpănături! Sprijinim relansarea sectorului privat și stimulăm investițiile private. Prea mult timp sectorul privat a fost sugrumat și împiedicat să se dezvolte. Economie puternică înseamnă un sector privat puternic și competitiv. Pregătim un amplu set de măsuri de debirocratizare, astfel încât oricine își dorește să muncească onest și să-și câștige existența independent, să poată să o facă!
Susținem și plătim investiții reale, nu cele făcute pe hârtie. Acest lucru a generat mare supărare în PSD! 
Este meritul acestui Guvern că nici măcar un singur euro din banii europeni nu a rămas necheltuit în 2019. Când am preluat guvernarea, România avea un risc de dezangajare de aproape 600 de milioane de euro, pe care am reușit să-i salvăm până la ultimul cent. Acum avem declarații de cheltuieli de 1,02 miliarde de euro, prin supracontractare. Putem intra în următorul exercițiu financiar cu un portofoliu de proiecte mature pe infrastructură, care să poată fi demarate imediat și să facă diferența în viața românilor.

Vă asigur că, în guvernarea PNL, banii europeni se vor duce în proiecte de dezvoltare în domeniile cheie: sănătate, educație, infrastructură. Este un buget complementar care, folosit judicios, poate scoate din impas acele domenii pe care le-am văzut abandonate de guvernarea anterioară. 
Definitivăm în foarte scurt timp arhitectura instituțională și programele operaționale pentru următorul exercițiu financiar 2021 – 2027, conform calendarului stabilit cu Comisia Europeană. Avem două obiective de îndeplinit, când alocăm aceste resurse:
1.    Să recuperăm decalajele de dezvoltare față de celelalte țări ale Uniunii;
2.    Să ne adaptăm liniilor actuale de dezvoltare ale Uniunii, adică o Europă mai inteligentă prin digitalizare, tehnologizare, inovare. 

Vom avea un Program operațional special, dedicat sănătății, cu un buget de peste 2.5 miliarde de euro doar din bani europeni. Îi vom putea folosi pentru construcția de spitale regionale, dar și pentru investiții în spitale județene sau orășenești, bine dotate și echipate, dar și în cabinetele medicilor de familie, în specializarea medicilor și în cercetare. 
Am deblocat deja construcția Spitalului Regional de la Iași, urmează în scurt timp cele de la Craiova și Cluj. Sunt proiecte care au bătut pasul pe loc în guvernarea PSD, în timp ce România ajungea pe primul loc în UE în ceea ce privește rata mortalității din cauze tratabile, în condițiile unui sistem profund subfinanțat. 
Sigur, acesta este primul lucru pe care îl uită PSD atunci când intoxică opinia publică cu știri false. 
Adevărul este că am dat peste cap, cu curaj, un sistem de sănătate rigid, învechit, ineficient. I-am răsturnat ierarhiile. Acum, în centrul lui este pacientul, cel care plătește taxe statului. Am liberalizat rezidențiatul, ca să putem pregăti medici buni și să îi ținem în sistem. Astfel, s-au creat 44 de centre noi, 32 în spitale de stat și 12 în spitale private.
Noi, Guvernul PNL, credem în potențialul unei Românii educate. Proiectul Președintelui Iohannis este acel plan pe termen lung capabil să formeze generații creative. Obiectivul Guvernului PNL pentru Educație este să extindem sursele de finanțare pentru proiecte consistente, de viitor. Problemele stringente din Educație cer o perspectivă de finanțare mai suplă, care să nu se limiteze la resursele alocate ministerului de resort. 
Avem nevoie de o finanțare multianuală în Educație, realizată prin mai multe ministere: Educație, Fonduri Europene, Dezvoltare și care să asigure succesul proiectelor concrete pe care vrem să le facem. Vom apela la bani europeni, prin programele operaționale, pentru susținerea învățământului profesional, pentru reducerea abandonului școlar, pentru dotări, infrastructură școlară, pentru perfecționarea cadrelor didactice și pentru consiliere școlară. Sunt miliarde de euro pe care le putem folosi pentru a schimba din temelii școala românească. 
Este provocarea următorilor patru ani și vom reuși. Așa cum am reușit, în trei luni, să urnim din loc un sistem în care, an de an, indiferența și nepriceperea perpetua aceleași probleme. Anul acesta, după 7 ani, elevii vor începe școala cu manuale pe bănci. Elevii din învățământul profesional dual primesc burse mărite, iar numărul de școli care oferă masă diversificată copiilor s-a triplat. Profesorii se vor concentra pe performanța la clasă și nu pe completat hârtii, fiindcă le-am redus mult ca număr. Masteratul didactic, prevăzut în lege, dar niciodată aplicat, va fi pus în practică și va forma profesori mai buni. 
Am reușit să deblocăm proiecte majore de infrastructură, ținute în loc cu anii de PSD. Autostrăzile de pe hârtie, Autostrada Unirii - Tg. Mureș - Tg. Neamț - Iași - Ungheni și Autostrada Ploiești- Brașov, îngropate de fosta guvernare PSD la Comisia de Prognoză, vor fi în sfârșit începute, de această dată cu un plan realist și cu bani reali, nu cu parteneriate fantomă. 
Guvernul va negocia obținerea de fonduri europene pentru mari proiecte de infrastructură în 2021-2027. Vom face Autostrada Unirii cu bani europeni. La fel și Autostrada Sibiu-Pitești și Centura Capitalei.
Nu în ultimul rând, nu am uitat de promisiunea esențială pe care am făcut-o românilor, că legea va fi lege pentru toți și că niciun guvern nu va mai face din justiție scut pentru infractori. Am avut recent cel mai transparent proces de desemnare a șefilor de Parchete. Zilele Secției speciale sunt numărate. Vom corecta legile justiției, mutilate de PSD și vom reașeza întregul sistem pe principii sănătoase, europene. 
Da, se poate guverna în România și altfel decât a făcut-o PSD. Se poate guverna BINE și am arătat-o în fiecare zi, din 4 noiembrie 2019 până astăzi. Ar fi fost mai ușor și am fi reușit și mai mult, dacă nu erau faulturile permanente pe care le-am primit din Parlamentul condus de PSD după modelul brevetat de Liviu Dragnea.
Ne-am pus mandatul pe masă în trei rânduri, până acum, ca să putem salva România din groapa unde a aruncat-o PSD. Dacă în Parlament nu au mai reușit să ne blocheze atunci când ne-am angajat răspunderea, vor să o facă prin mâna Curții Constituționale. 
Vom veni în continuare cu angajări de răspundere în Parlament, tocmai pentru că Parlamentul nu mai dezbate, nu mai legiferează, nu mai funcționează. Și sunt multe de reparat. Parlamentul e o instituție sechestrată de un partid care nu admite două lucruri simple: 1 - că nu mai conduce România și 2 - că trebuie să înceteze să-i mai saboteze pe cei care o conduc astăzi. 
Alegerile anticipate sunt singura soluție corectă și legitimă pentru a ieși din blocajul impus de Parlamentul condus acum de dl Ciolacu. O nouă majoritate, care să reprezinte în mod autentic opțiunile din societate, va aduce guvernarea într-o nouă etapă. Vom avea cale liberă pentru schimbările pe care vrem să le facem, în beneficiul oamenilor. Alături de Președinte și de administrațiile liberale, pentru a căror eficiență și legitimitate ne batem acum prin legea alegerii primarilor în două tururi, vom dezvolta România pe baze solide. 
Ne vom mobiliza exemplar, așa cum am făcut-o și anul trecut, ca să ne pregătim de alegeri locale și anticipate. Le vom câștiga și vom guverna România Europeană în următorii 8 ani cu același curaj și cu bună-credință!”, a spus Raluca Turcan.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole