Antena 3 CNN Politică Vicepremierul Daniel Constantin: "Nu intră în discuție renegocierea țintei de deficit la Bruxelles"

Vicepremierul Daniel Constantin: "Nu intră în discuție renegocierea țintei de deficit la Bruxelles"

2 minute de citit Publicat la 16:19 08 Ian 2017 Modificat la 16:19 08 Ian 2017

Guvernul nu va renegocia cu Comisia Europeană, în acest an, ţinta de deficit de 3% din PIB, întrucât măsurile luate nu vor duce la depăşirea acestei valori a indicatorului, a declarat, duminică, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului.

"Personal, nu sunt pentru depăşirea deficitului de 3%. Nu intră în discuţie în 2017 renegocierea cu Bruxellesul. Depăşirea deficitului de 3% ne-ar duce la declanşarea procedurii de deficit excesiv. În anul 2017 nu este cazul să cerem renegocierea, pentru că toate măsurile pe care le-am gândit se încadrează în limita de 3%", a spus Constantin, la Digi 24.

El a susţinut că, pentru îndeplinirea măsurilor asumate în programul de guvernare, foarte importantă este creşterea investiţiilor.

"Investiţiile în 2015 au fost de 4,5% din PIB, undeva peste 40 de miliarde de lei, iar în 2016 de 3,9% din PIB, deci nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Ceea ce noi am tras ca şi concluzie şi am transpus în programul de guvernare a fost faptul că trebuie să relansăm investiţiile, dacă vrem să avem bani pentru măsurile pe care le-am implementat. Şi vă asigur că în fiecare an vom avea un procent de peste 6% din PIB pentru zona de investiţii. În anul 2017 este prognozată o sumă care ajunge la 6,2% din PIB pentru investiţii, în infrastructură, sănătate, educaţie, agricultură", a arătat vicepremierul.

El a adăugat că Executivul are o prognoză de creştere economică de 5,5% pentru acest an, care, în opinia sa, poate fi dusă la îndeplinire.

Constantin a mai susţinut că anul trecut producţia naţională nu a putut face faţă consumului mare, ceea ce a dus la creşterea importurilor.

"Acest lucru a dus la importuri mai mari cu 40% în 2016, ceea ce înseamnă că bunăstarea noastră a fost exportată în alte ţări unde economia a crescut şi a produs acele elemente de care avea nevoie piaţa românească", a arătat el.

Totodată, Constantin a precizat că există diferenţe minore între cifrele din bugetul din proiectul realizat de Ministerul Finanţelor şi cele din programul noului Guvern, astfel că bugetul va fi aprobat în ultima săptămână din luna ianuarie.

"Încă se mai lucrează, pentru că noi aveam o construcţie de buget realizată din Opoziţie, fără să avem toate datele. Cred că acum se mai fac anumite reglaje fine şi la sfârşitul lunii (ianuarie - n.r.) vom fi în măsură să-l aprobăm", a adăugat vicepremierul.

Proiectul de buget pentru 2017 este fundamentat pe un deficit bugetar de 2,99% din PIB şi conţine doar majorările salariale deja adoptate, a anunţat, joi, Anca Dragu, fostul ministru al Finanţelor.

"Noi avem acest proiect cu un deficit de 2,99% din PIB, care cuprinde numai creşterea de salarii aşa cum a fost aprobată prin legea deja publicată. Sigur, în interiorul bugetului se pot face tot felul de ajustări", a spus Dragu.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole