Sportivul Daniel Popa a ironizat pe o rețea de socializare premiul de la finalul Campionatului Național U23, care a constat, pe lângă diploma și medaliile obținute, o loţiune de corp și gel de duș.
Tânărul s-a clasat pe locul al doilea, iar drept premiu, acesta a primit produse de igienă personală.
În replică, Federația Română de Scrimă spune că aceste premii au fost oferite ca simbol de către partenerii oficiali ai federației și că de premiere a sportivilor trebuie să se ocupe cluburile sportive la care sunt legitimați acești campioni.
Mai mult decât atât, Federația spune că obligația ei este de a asigura diplomele și medaliile pe care le primesc sportivii.
Un vicecampion național este nemulțumit că Federația Română de Scrimă l-a premiat cu produse de igienă.
De altfel, la începutul acestui an, reprezentanții Federației Române de Scrimă atrăgeau atenția asupra faptului că bugetul alocat acestui forum este unul destul de scăzut și că va ajunge doar până la finalul lunii iulie, atunci când se desfășoară Campionatul Mondial de Seniori.
@georgiosdaniel De lime , nu de mere , indiferent situatia e cum e… #foryou #astaeromania #sport #campionat ♬ original sound - Georgios Daniel
"Vreau să vă arăt ce am primit de la Federaţie. În 13 ani, nu am crezut că e posibil aşa ceva.
Cum să dai aşa ceva la un Campionat de 23 de ani, probă masculină. Tu îmi dai unt de corp, loţiune de corp şi gel de duş de mere?
Decât să dai aşa ceva şi să îţi baţi joc, mai repede zici că nu ai şi mergem cum suntem noi obişnuţi, doar cu medalia şi diploma", a spus Daniel Popa.