Antena 3 CNN Economic Veşti proaste pentru sute de mii de români, înainte de Paşte. Anunţul făcut de Marcel Boloş | Ce se întâmplă cu pachetele de alimente

Veşti proaste pentru sute de mii de români, înainte de Paşte. Anunţul făcut de Marcel Boloş | Ce se întâmplă cu pachetele de alimente

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 00:00 03 Apr 2023 Modificat la 00:00 03 Apr 2023

Dacă voucherele de alimente vor fi încărcate cu bani înainte de Sărbătorile Pascale, pentru ca românii să treacă mai uşor peste această perioadă de scumpiri, nu acelaşi lucru se poarte spune despre pachetele cu alimente. Acestea nu vor ajunge la toţi beneficiari înainte de sărbători.

"Guvernul României, în ședință, a aprobat decalarea încărcării acestor vouchere de alimente cu cei 250 de lei, ca să se facă până la 13 aprilie. Până atunci, banii practic vor fi pe card, adică până în Joia Mare.

Banii vor fi utilizați de cei peste 2,4 milioane de beneficiari. 600 de milioane de lei le virăm odată la două luni pe aceste carduri", a explicat ministrul Marcel Boloș, la Antena 3 CNN.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre pachetele cu cele 25 de kilograme de alimente. De fapt, românii le vor primi, însă nu toţi beneficiarii se vor bucura de ele înainte de Paşte. 

Citeşte şi: Voucherele de alimente, încărcate înainte de Paşte. Când intră banii pe cardurile sociale

Aproape jumătate din românii sărmani nu primesc pachetele cu alimente înainte de Paşte

Unele pachete vor ajunge la românii sărmani după Sărbătorile Pascale. Concret, doar puțin peste jumătate din beneficiarii pachetelor cu alimente le vor primi până pe 16 aprilie.

"Mai avem și cele peste 700.000 de pachete de alimente, de câte 25 de kilograme fiecare. Acestea vor ajunge înainte de Paște, e vorba de un prim lot de 750.000, totalul beneficiarilor fiind de aproape 1,2 milioane de oameni", a explicat Marcel Boloș, la Antena 3 CNN. 

Aşadar, nu toţi românii vor putea primi pachetele cu alimente înainte de Paşte.

"Am avut acest grafic de distribuție a pachetelor de alimente. A început distribuţia în martie și așa cum era graficul, inclusiv în luna mai vom face distribuția.

Fac apel prin această cale la autoritățile locale ca să organizeze mai bine modalitatea de distribuire a pachetelor, să nu mai fie cozile acelea. 

Ele nu fac cinste programului în sine și de aceea trebuie să fim mult mai atenți la felul în care sunt distribuite pachetele de alimente și beneficiarii intră în posesia lor", a mai spus ministrul Boloş.

Ce conțin achetele cu 25 de kilograme de alimente pentru Paşte

- făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);

- mălai (4 pungi de 1 kg);

- paste făinoase (2 pungi de 400 g);

- ulei (4 sticle de 1 l);

- zahăr (2 pungi de 1 kg);

- orez (4 pungi de 1 kg);

- conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);

- conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);

- conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);

- borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);

- gem de fructe (1 borcan de 360 g);

- gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

"Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Au fost virate sumele pentru prima tranșă de anul acesta, adică a tranșa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. 

Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. 

Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie. 

De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. 

Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene, 1,8 miliarde de euro într-un singur an", a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Sunt sancţiuni dure pentru persoanele care vând pachetele de 25 de kilograme cu alimente, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Cei care vând pachetele cu cele 25 de kilograme de alimente riscă excluderea din lista beneficiarilor şi trebuie anunţată Poliţia locală sau Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

"Dacă sunt astfel de situaţii (să vândă produsele/pachetele - n.r.) în care totuşi noi le dăm pentru a le asigura traiul zilnic şi totuşi aceste produse fac obiectul comercializării, trebuie sesizat de îndată fie MIPE sau structurile de poliţie locală pentru că ordonanţa prevede sancţiuni dure pentru astfel de situaţii, mergând chiar până la excluderea din categoria beneficiarilor. 

Scopul acestei forme de sprijin este să îi ajutăm să treacă cu bine de această perioadă de criză", a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Cât costă, de fapt, un pachet cu 25 de kilograme de alimente

S-a aflat cât costă un pachet cu 25 de kilograme de alimente pe care le vor primi românii vulnerabili înainte de Paşte, alături de voucherele pentru alimente.

Pachete alimentare vor ajunge la românii sărmani luna viitoare, în aprilie, după cum a precizat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș.

Dacă am cumpăra produsele din pachet de la raft ar costa 390 de lei. În total, valoarea pachetelor care ajung către români în această perioadă este de 50 de milioane de euro şi înseamnă 30 de tone de alimente.

Îi felicit pe toți cei implicați în acest program, care este un real succes. Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher, iar întâietate vor avea întotdeauna producătorii naționali", a transmis ministrul Investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş, pe pagina de Facebook.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole