Antena 3 CNN Economic Veşti proaste pentru cei care au probleme cu plata ratelor

Veşti proaste pentru cei care au probleme cu plata ratelor

<1 minut de citit Publicat la 17:15 27 Sep 2017 Modificat la 17:15 27 Sep 2017

Legea insolvenţelor persoanelor fizice a fost amânată pentru a treia oară şi trebuie neapărat modificată, a declarat, miercuri, Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei juridice din Senat.

„Dacă proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice ar fi urmat procedura, nu am fi fost în situaţia de a amâna de trei ori aplicarea acestei legi (...). Este o ipocrizie transpartinică, din păcate, care ne blochează la un moment dat, apoi ne mirăm: "Vai, nu merge legea insolvenţei persoanelor fizice!". Dar cine a adoptat legea integral, aşa cum a fost propusă, fără nicio dezbatere reală cu cei care vor fi chemaţi să aplice legea?”, a declarat Robert Cazanciuc, la o conferinţă pe tema insolvenţei.

Pe de altă parte, Daniel Barbu, membru în Consiliul de Conducere al Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă a menţionat că actul normativ, în forma actuală, nu are cum să fie aplicată.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole