Antena 3 CNN Actualitate Vești proaste pentru bucureșteni! SAB vrea să crească prețul unei călătorii la 2,5 lei. Cum se explică majorarea

Vești proaste pentru bucureșteni! SAB vrea să crească prețul unei călătorii la 2,5 lei. Cum se explică majorarea

1 minut de citit Publicat la 10:10 05 Feb 2020 Modificat la 10:10 05 Feb 2020

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a solicitat creşterea tarifului de călătorie la 2,5 lei, în condiţiile în care actualul tarif nu a mai fost modificat de 11 ani, a declarat, într-un interviu acordat de directorul general al STB, Andrei Creci.

În prezent, bucureștenii plătesc pentru 1,3 lei pentru liniile urbane, respectiv 1,5 lei pentru liniile preorășenești.

”Noi am solicitat deja şi sper să se majoreze anul acesta, pentru că de 11 ani suntem la acelaşi tarif de 1,3 lei. E ruşinos că în alte oraşe din ţară, nu în Cluj sau în Oradea, ci în Craiova, este 2,5 lei. Dacă se va majora la 2,5 lei titlul de călătorie, cât cred eu că se va face şi sper că se va face, veniturile noastre lunare cresc cu 6-7 milioane de lei. Există şi posibilitatea transportului gratuit total, dar părerea mea este că efortul Primăriei ar creşte nejustificat şi, paradoxal, s-ar constata şi o scădere a calităţii serviciului. Sunt oraşe în Europa, cum e Talin din Estonia, unde transportul public este gratuit. Pe de altă parte, Londra are 27 de operatori publici şi privaţi, iar societatea de transport din Paris a câştigat unele rute la Londra”, a spus Andrei Creci.

Directorul general al STB susţine că veniturile lunare ale societăţii din majorarea titlului de călătorie ar putea creşte cu 6-7 milioane de lei.

Directorul general al STB a mai vorbit în interviu despre planul de investiţii pentru 2020, care vizează, printre altele, achiziţionarea a 40 de tramvaie de 18 metri, în contextul unui deficit acut de astfel de mijloace de transport la nivelul Capitalei, despre producţia de tramvaie la Uzinele URAC, dar şi despre transformarea unor autobuze vechi de 15 ani, în autobuze Euro 6, pe gaz natural comprimat, care vor avea un "consum mult mai mic şi noxe mult mai puţine".

Andrei Creci a mai anunţat că titlurile de călătorie pot fi plătite din februarie cu cardul pe telefonul mobil prin noua aplicaţie Bpay.

 

Sursă: Agerpres
Etichete: pret calatorie RATB STB
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole