Antena 3 CNN Actualitate Social Vești proaste de la meteorologi! Prognoza meteo pentru marți și miercuri

Vești proaste de la meteorologi! Prognoza meteo pentru marți și miercuri

1 minut de citit Publicat la 22:14 13 Noi 2017 Modificat la 22:14 13 Noi 2017

Temperatura aerului va fi în scădere faţă de intervalul anterior, mai accentuat nord-estul ţării, însă cu toate acestea valorile termice vor fi apropiate de cele normale, chiar peste acestea în partea de sud a teritoriului, informează ANM.

Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri:

MARŢI

ÎN ŢARĂ

Maximele se vor încadra între 5...6 grade în nordul Moldovei şi 17...18 grade în Lunca Dunării, iar minimele vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade. Cerul se va acoperi treptat şi în regiunile sud-estice, astfel că vremea va fi predominant închisă. Temporar vor fi ploi slabe sau burniţă, local în vest, sud-vest şi centru şi izolat în rest. În Carpaţii Orientali, mai ales la altitudini mari, pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În special pe parcursul zilei, vântul va sufla în general moderat în estul, sud-estul, dar trecător şi în vestul extrem al ţării. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase va fi ceaţă.

LA BUCUREŞTI:

Deşi temperatura aerului va fi în scădere faţă de intervalul anterior, vremea se va menţine caldă pentru această dată. În prima parte a zilei cerul va fi variabil, dar se va semnala ceaţă, apoi înnorările se vor accentua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 13...15 grade, iar cea minimă de 6...7 grade.

MIERCURI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general închisă, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale în cea mai mare parte a ţării. Pe arii restrânse în sud-vestul teritoriului şi cu totul izolat în sud şi centru vor fi ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla în general slab, exceptând regiunile din sud şi sud-est, unde va sufla moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade.

Etichete: prognoza meteo
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole