Antena 3 CNN Economic Vești extraordinare pentru cei care au credite în lei. Indicele ROBOR a scăzut din nou! La cât a ajuns

Vești extraordinare pentru cei care au credite în lei. Indicele ROBOR a scăzut din nou! La cât a ajuns

1 minut de citit Publicat la 13:50 07 Iul 2020 Modificat la 13:50 07 Iul 2020

În funcție de Indicele ROBOR la trei luni sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei. Marți, 7 iulie 2020, indicele ROBOR la trei luni a scăzut de la 2,19% la 2,15%, arată datele publicate de Banca Naţională a României.

Și Indicele ROBOR la șase luni a scăzut marți

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut de la 2,24% la 2,23%.

Ratele celor care au dobânzi în lei au scăzut în ultima perioadă, dar cei care au împrumutul în euro au plătit mai mult din cauza creşterilor. Vă amintim că ROBOR la trei luni se calculează doar pentru creditele contractate înainte de mai 2019.

După această dată, ratele creditelor în lei cu dobândă variabilă sunt calculate în funcţie de IRCC. 

IRCC, mai scump decât ROBOR

IRCC (indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - n.red.) este indicele care înlocuieşte ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei.

Nivelul IRCC a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

Singura veste economică bună din toată pandemia

BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an de la 2,0 la sută pe an începând cu data de 2 iunie.

Într-un comunicat, instituția comentează că economia globală și perspectiva acesteia au fost puternic afectate de impactul advers major și de incertitudinile fără precedent generate de pandemia de coronavirus, împreună cu măsurile restrictive aplicate de autorități în scopul limitării extinderii ei.

Etichete: robor indice credite
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole