Antena 3 CNN Actualitate Social Vești bune pentru România! Record istoric în agricultură

Vești bune pentru România! Record istoric în agricultură

<1 minut de citit Publicat la 20:57 28 Sep 2017 Modificat la 20:57 28 Sep 2017

Producțiile de grâu, rapiță, mazăre și orz obținute în acest an sunt cele mai mari din istoria țării, a afirmat, joi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Mihai Vișan.

"În ceea ce privește producția agricolă în 2017, am obținut producții foarte bune în acest an la grâu, rapiță, mazăre, orz, cele mai mari din istoria țării, agricultorii beneficiind atât de subvenții la timp, cât și de o vreme favorabilă în majoritatea regiunilor", a spus Mihai Vișan.

Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, producția totală de grâu, secară și triticale a fost anul acesta de circa 10,164 milioane tone, de pe o suprafață recoltată de 2,101 milioane ha, producția medie fiind de 4.836 kg/ha. La rapiță, s-au recoltat peste 1,684 milioane tone, de pe 592.312 ha, producția medie fiind de 2.884 kg/ha, iar la mazăre s-au recoltat 298.639 tone, de pe 107.593 ha, producția medie fiind de 2.776 kg/ha. Producția de orz și orzoaică a totalizat 2,017 milioane tone, de pe 459.968 ha, cu o producție medie de 4.942 kg/ha.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole