Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că România şi Bulgaria vor discuta la o şedinţă interguvernamentală, în octombrie, construcţia unui nou pod peste Dunăre. Construcţia nu va necesita cheltuieli publice, deoarece va fi finanţată de taxa de trecere, a precizat el duminică, potrivit site-ului novinite.com.
Borisov a apreciat că al doilea pod peste Dunăre, în apropiere de Ruse, va avea un efect economic pozitiv asupra oraşului bulgar.
În august, oficialităţi locale din Ruse şi Giurgiu au arătat că traficul peste podul existent s-a dublat faţă de anul trecut, iar podul nu mai face faţă. Creşterea capacităţii punctelor de control la frontieră de pe ambele maluri reprezintă o soluţie pe termen scurt, au apreciat participanţii la o reuniune de lucru româno-bulgară.
Podul Giurgiu-Ruse inaugurat în 1954 a fost supus ultima oară unei reparaţii capitale în 1997. Podul Calafat-Vidin inaugurat în 2013 a preluat o parte din traficul transfrontalier între România şi Bulgaria.