Antena 3 CNN Actualitate Vești bune pentru părinți! Klaus Iohannis a promulgat legea care simplifică procedurile adopţiei

Vești bune pentru părinți! Klaus Iohannis a promulgat legea care simplifică procedurile adopţiei

<1 minut de citit Publicat la 17:40 08 Apr 2016 Modificat la 17:40 08 Apr 2016

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii privind simplificarea procedurii adopţiei, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis Agerpres.

Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 273/2004 privind adopţia prevede simplificarea procedurilor, dar şi un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte şi copil.

Astfel, acest concediu de un an se aplică la copiii cu vârsta de peste doi ani. Concediul se acordă la cererea părintelui, iar indemnizaţia are o valoare de 3,4 ISR (indicator social de referinţă) pe lună, adică 1.700 de lei pe lună.

Pentru micuţii sub doi ani se aplică drepturile prevăzute prin indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Legea a fost adoptată în martie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole