Antena 3 CNN Economic Vești bune pentru economia României. Produsul Intern Brut în trimestrul II 2018, în urcare cu 1,4%, faţă de trimestrul anterior

Vești bune pentru economia României. Produsul Intern Brut în trimestrul II 2018, în urcare cu 1,4%, faţă de trimestrul anterior

S.T.
1 minut de citit Publicat la 10:18 07 Sep 2018 Modificat la 10:18 07 Sep 2018

Produsul Intern Brut în trimestrul II 2018 este mai mare cu 1,4% faţă de trimestrul anterior, iar raportat la perioada similară din 2017 a înregistrat o creştere cu 4,1% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis vineri AGERPRES.

În semestrul I 2018, PIB a urcat, comparativ cu semestrul I 2017, cu 4,0%, pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul II 2018 a fost de 232,583 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 1,4% faţă de trimestrul I 2018 şi cu 4,2% faţă de trimestrul II 2017. Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2018 a fost de 458,979 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 4,2% faţă de semestrul I 2017.

Produsul Intern Brut - serie brută - estimat pentru trimestrul II 2018 a fost de 218,775 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 4,1% faţă de trimestrul II 2017.

PIB estimat pentru semestrul I 2018 a fost de 399,289 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 4,0% faţă de semestrul I 2017.

Sursă: Agerpres
Etichete: economie
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole