Antena 3 CNN Actualitate Social Vești bune pentru bicicliștii din București. Anunțul făcut de Gabriela Firea

Vești bune pentru bicicliștii din București. Anunțul făcut de Gabriela Firea

1 minut de citit Publicat la 11:17 23 Mai 2018 Modificat la 11:17 23 Mai 2018

Primarul Capitalei a anunțat că va începe o amplă campanie de reparare a pistelor destinate vehiculelor pe două roți.

„Primaria Municipiului Bucuresti, prin Administratia Strazilor, a demarat lucrarile de reparatii carosabil si trotuare pe traseul viitoarei piste de biciclete: Piata Victoriei - bd. Aviatorilor - bd. Beijing - bd. Caramfil - sos. Pipera.

Reparatiile se vor finaliza pana la data de 15 iunie, moment in care vor incepe lucrarile de trasare si semaforizare a traseului de piste de biciclisti mai sus mentionat.

Reamintim ca la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat luna aceasta proiectul de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta in zona centrala a Municipiului Bucuresti” – Traseu 1- Piata Victoriei- b-dul Aviatorilor - b-dul Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Soseaua Pipera – Str. Alexandru Serbanescu – b-dul Aerogarii – DN1- Piata Presei Libere-Soseaua Kiseleff- b-dul Constantin Prezan.

Potrivit proiectului, se va realiza o retea de piste pentru biciclisti care insumeaza cca. 70 de km, precum si legarea acesteia pe principalele directii N-S si E-V cu o retea de acces de cca 27 de km. Pistele vor fi realizate pe 34 strazi cu o lungime de 7.7 km, urmand a fi amplasate si 6 parcari publice pentru biciclete. In implementarea proiectului se va adopta o latime a caii de rulare pentru biciclisti de 1.5 m (pentru un singur sens), pentru spatiul de siguranta vertical se recomanda o inaltime minima de 2.5 m, iar la trecerile pe sub pasaje si tuneluri de 3.5 m.

Traseele pistelor de biciclisti vor fi amplasate in principal pe platforma comuna cu partea carosabila, sau, acolo unde ele exista si profilul transversal permite, pe platforma comuna cu trotuarul pietonal", a scris primarul Gabriela Firea, pe Facebook.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole