Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Vești bune de la Campionatele Europene de gimnastică: Marian Drăgulescu s-a calificat în finalele de la sol şi sărituri

Vești bune de la Campionatele Europene de gimnastică: Marian Drăgulescu s-a calificat în finalele de la sol şi sărituri

1 minut de citit Publicat la 21:31 19 Apr 2017 Modificat la 21:31 19 Apr 2017

Gimnastul român Marian Drăgulescu a obţinut, miercuri, calificarea în finalele la sol şi sărituri la Campionatele Europene care se desfăşoară în aceste zile la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, scrie Agerpres.

Multiplu medaliat cu aur la Campionatele Mondiale şi Europene, Drăgulescu a avut o evoluţie reuşită la sol, arbitrii acordându-i 14,666 puncte, a doua notă a calificărilor. La sărituri, gimnastul român a obţinut calificarea în finală cu prima notă, media sa fiind de 14,666 puncte. 

Drăgulescu, medaliat cu argint la sol şi sărituri la ediţia de anul trecut a Campionatelor Europene, va fi singurul reprezentant al lotului masculin în finalele pe aparate, ceilalţi cinci sportivi, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Andrei Ursache şi Laurenţiu Nistor, nereuşind să obţină calificarea. În finala masculină la individual compus România nu va avea reprezentant deoarece niciunul dintre cei şase gimnaşti nu a concurat la toate cele şase aparate. 

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfăşoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediţie găzduită de România, la startul competiţiei aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin şi 106 la feminin) din 37 de ţări. 

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crişan, Larisa Iordache şi Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurenţiu Nistor şi Andrei Ursache. 

În continuare, programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: joi - calificări feminin (10,00-20,30), vineri - finală individual compus masculin (13,00 -15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă - finale masculin la sol, cal cu mânere, inele şi finale feminin la sărituri şi paralele (13,30-16,40), duminică - finale masculin la sărituri, paralele, bară şi finale feminin la bârnă şi sol (13,30-16,40). 

La ediţia de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol şi sărituri), şi două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol şi bârnă). 
AGERPRES (editor: Marius Ţone)

Etichete: Marian Dragulescu
Citește mai multe din Alte sporturi
» Citește mai multe din Alte sporturi
TOP articole