Antena 3 CNN Sport Tenis Veste uriașă pentru Simona Halep

Veste uriașă pentru Simona Halep

<1 minut de citit Publicat la 17:22 01 Iun 2019 Modificat la 17:22 01 Iun 2019

Naomi Osaka (1 WTA) a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros, după ce a pierdut în fața cehoaicei Katerina Siniakova (42 WTA), scor 4-6, 2-6.

La fel ca în primele două partide de la Roland Garros, Naomi Osaka a pierdut primul set. Siniakova a făcut break la 4-4, iar apoi și-a adjudecat actul inaugural, după aproximativ 45 de minute de joc.

Diferența față de primele două tururi a fost reprezentată de faptul că Osaka nu a reușit să mai revină în joc. În setul doi, egalitatea a persistat doar până la 2, moment din care Siniakova a câștigat de patru ori consecutiv și s-a calificat în optimile de finală după prima minge de meci.

Astfel, principala favorită la câștigarea trofeului, Naomi Osaka, este eliminată după doar trei partide și nu va prinde săptămâna a doua la Paris. Dintre primele cinci favorite la câștigarea Roland Garros, doar Simona Halep (3 WTA) a mai rămas în competiție și s-a calificat în optimi. Înainte de Osaka, Karolina Pliskova (2 WTA) și Angelique Kerber (5 WTA) au fost eliminate, iar Kiki Bertens (4 WTA) s-a retras în turul secund.

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole